>
Simo a fost extrem de emoționată când a făcut anunțul trist pentru toți fanii săi, dar a ținut să precizeze că a realizat tot ce se putea în sportul alb și că în viața sa începe un nou capitol.
Decizia de a se retrage luată de Simona Halep a făcut înconjurul lumii, iar sportiva a primit numeroase mesaje de felicitare pentru cariera pe care a avut-o. Una dintre cele mai așteptate reacții a fost, probabil, cea a lui Darren Cahill, iar australianul nu a dezamăgit.
Fostul antrenor al Simonei Halep, care i-a stat alături atunci când a obținut cele mai mari performanțe ale carierei, a scris un mesaj emoționant pe rețelele de socializare, unde a publicat și un colaj cu fotografii realizate de-a lungul timpului, acompaniate de melodia „Time of Your Life” a celor de la Green Day.
Cahill a evidențiat cele mai importante aspecte care au contribuit la construirea unei cariere impresionante și s-a declarat onorat că a fost martorul unor momente atât de importante din călătoria Simonei Halep.
„Bravo Simo! 🫶 O carieră construită prin muncă asiduă, determinare, rezistență și onestitate. Nimic nu a venit niciodată ușor, au fost o mulțime de eșecuri, dar ai continuat să te ridici și ai înfruntat fiecare provocare ca o campioană care ești. O inspirație pe teren și în afara terenului.
Și cel mai bine, ai făcut-o în felul tău! A fost o onoare pentru noi toți să împărtășim multe momente minunate din călătoria ta uimitoare și să te vedem cum inspiri următoarea generație de tinere atlete. Haide Simo 🤍🤗”, a scris Darren Cahill pe contul său de Instagram, notând și cele mai importante realizări din cariera lui Halep:
În 2016, atunci când Darren Cahill a devenit antrenorul full time al Simonei Halep, aceasta era deja o jucătoare consacrată în circuitul WTA, fiind deja o jucătoare consacrată în Top 10, cu prezențe în fazele superioare ale turneelor de Grand Slam.
Cu o singură finală jucată până atunci, cea din 2014 de la Roland Garros, Simona Halep avea toate calitățile pentru a deveni o câștigătoare a unui turneu major și de a ocupa primul loc în ierarhia mondială. Cu toate acestea, Simonei i-a lipsit ceva pentru a își atinge cu adevărat potențialul.
După ce a avut mai mulți antrenori precum Firicel Tomai, Adrian Marcu, Andrei Mlendea, Wim Fissette sau Victor Ioniță, la începutul anului 2016, Simona Halep a anunțat că va începe colaborarea cu fostul jucător australian Darren Cahill, cel care i-a antrenat, printre alții, pe Lleyton Hewitt sau Andre Agassi.
Colaborarea dintre Darrren Cahill și Simona Halep a devenit ușor-ușor una dintre cele mai de succes colaborări ale circuitului WTA, cu jucătoarea din România obținând primul ei titlu de Grand Slam și terminând doi ani la rând pe primul loc în clasamentul mondial. Dar cum a reușit Darren Cahill să o ajute pe Simona Halep să își atingă potențialul?
Darren Cahill nu este doar un antrenor foarte bun de tenis, ci și un foarte bun comunicator. Poate cel mai important lucru pe care l-a reușit Cahill ca antrenor al Simonei este legat de mentalitate.
Acesta a reușit, fără doar și poate, să schimbe ceva în modul de abordare al meciurilor și al turneelor de către Halep. S-a pus accentul mai mult pe îmbunătățirea lucrurilor pe lungă durată și nu s-a încercat grăbirea acestui proces, în căutarea de rezultate imediate.
Relația dintre cei doi nu a fost întotdeauna perfectă, fiind cu toții martori la diferite momente în timpul partidelor când Halep își pierdea cumpătul atunci când Cahill încerca să vină cu îmbunătățiri, dar australianul a știut mereu cum să gestioneze aceste situații. De cele mai multe ori, Halep avea probleme cu presiunea, atunci când trebuia să câștige un Grand Slam sau să obțină o victorie pentru a urca pe primul loc.
Lipsa de încredere a fost, probabil, unul dintre principalele probleme cu care se confrunta jucătoarea din România, iar rolul lui Darren Cahill a fost întotdeauna să o ajute să depășească aceste probleme.