Știri 30.06.2026 23:51

Daniel Onoriu divorțează din nou! Soția i-a pregătit o întâlnire neplăcută cu judecătorii

Daniel Onoriu divorțează din nou! Soția i-a pregătit o întâlnire neplăcută cu judecătorii

Viața lui Daniel Onoriu pare să fie marcată de o succesiune nefericită de evenimente. După ce, acum doi ani, fostul pilot de raliuri a reușit să își găsească fericirea alături de Cătălina, lăsând în urmă conflictul cu fosta soție, Isabela, iată că acum se confruntă din nou cu probleme legale. Deși a fost condamnat la 2 ani și jumătate de închisoare cu executare, a fost eliberat condiționat după un an. Însă, când părea că viața lui se îndreaptă spre normalitate, Daniel Onoriu se va regăsi din nou în fața instanței, de această dată acționat în judecată de soția sa.

Daniel Onoriu prins într-un cerc vicios

Daniel Onoriu pare să fie prins într-un cerc vicios. După divorțul de Isabela, pronunțat acum patru ani, și problemele legale care l-au dus după gratii, fostul pilot de raliuri a trecut prin momente dificile, inclusiv înmormântarea ambilor părinți. Acum, după ce și-a ispășit pedeapsa, a fost abandonat de cea care i-a fost alături, soția sa, care l-a chemat în sala de judecată.

Daniel Onoriu ajunge din nou în sala de judecată

După o perioadă foarte tulbure în viața amoroasă, în 2024, Daniel Onoriu își găsise fericirea în brațele Cătălinei, iar în luna octombrie a aceluiaș an, fostul pilot de raliuri ajungea, din nou, în fața ofițerului de Stare Civilă. El și partenera lui deciseseră să facă pasul cel mare, iar la acel moment, cei doi păreau foarte fericiți. Daniel avea doar cuvinte de laudă la adresa Cătălinei și declara public că „Dumnezeu i-a ascultat rugăciunile” când a decis să o aducă în viața lui. Nu au apucat să se bucure mult timp de calitatea de soț și soție că, două luni și jumătate mai târziu, nepotul lui Gabi Luncă a fost condamnat la închisoare cu executare.

În timpul pedepsei pe care o executa, Daniel Onoriu a trecut prin momente extrem de grele. Mama lui s-a stins din viață pe patul de spital în urma unor complicații în luna septembrie 2025, iar în luna noiembrie 2025 și tatăl bărbatului a decedat din cauza unei boli necruțătoare. Nepotul lui Gabi Luncă a primit atunci permisie pentru a-și înmormânta părinții. Ca și cum aceste lovituri nu ar fi fost suficiente, Cătălina, soția lui, a șters toate imaginile cu el de pe rețelele de socializare, ceea ce a trezit suspiciuni că cei doi ar fi în prag de divorț. La scurt timp după ce magistrații i-au acceptat cererea de eliberare condiționată, CANCAN.RO a surprins imagini cu Daniel Onoriu singur, ceea ce a trezit și mai multe suspiciuni. Acum, am aflat că soția lui a cerut divorțul la Tribunal!

Cea de-a treia soție vrea divorțul

În urmă cu o zi, Cătălina Onoriu, cea care în urmă cu un an jumătate îi devenea soție lui Daniel, a cerut în instanță divorțul. Se pare că femeia este decisă să divorțeze de fostul pilot de raliuri, iar separarea nu se va produce la notar, ci în sala de judecată. Ea este cea care a cerut divorțul în instanță, ceea ce ne face să ne întrebăm, de ce nu a ales varianta notarială, care presupune acordul ambilor soți, ținând cont că nu au copii împreună.

În acest context, decizia Cătălinei de a apela la instanță pentru a pronunța divorțul sugerează că femeia vrea să se asigure că va putea să încheie totul fără complicații. Cel mai probabil, pe femeie a speriat-o șirul lung de procese și probleme pe care fostul pilot le-a avut cu Isabela Onoriu. Aceasta a preferat o procedură judiciară, posibil pentru a avea un cadru mai ferm de clarificare și protecție asupra situației dintre ei, cu atât mai mult, având în vedere istoricul lui Daniel cu fosta soție.

ACCESEAZĂ ȘI: Tatăl lui Daniel Onoriu a murit pe patul de spital! Fostul pilot de raliuri îl plânge din spatele gratiilor