Dana Bartzer, frumoasa și talentata artistă din anii ’80, s-a retras din lumina reflectoarelor, însă nu a renunțat la muzică.

Dana Bartzer, frumoasa și talentata artistă din anii ’80, s-a retras din lumina reflectoarelor, însă nu a renunțat la muzică. Alături de soțul ei, cunoscutul compozitor Dan Creimerman, este profesoară la secția jazz-pop a Colegiului Național de Muzică George Enescu și ne dezvăluie cum arată viața lor în prezent.

Într-un interviu exclusiv pentru UNICA.ro, Dana Bartzer ne spune de ce a preferat să se retragă din lumina reflectoarelor. Împreună cu soțul ei, compozitorul Dan Creimerman, au reprezentat cuplul de aur al muzicii ușoare românești a anilor ’80 și erau numiți „Romina și Albano de România”.

Ce fac Dana Bartzer și Dan Creimerman după ce s-au retras din lumina reflectoarelor

În plan personal, trăiesc una dintre cele mai frumose povești de dragoste din showbiz și, după 36 de ani de iubire, artista ne spune că soțul ei a știut din prima clipă că ea va fi jumătatea lui. Dana Bartzer (57 de ani) și Dan Creimerman (65 ani) au împreună doi băieți, Boris și Robert, care au ales să plece din România. Aflăm de la artistă detalii neștiute din viața ei, de la copilărie, la parcursul în muzică, dar și faptul că există prietenie adevărată în muzica românească.

De ce te-ai retras din lumina reflectoarelor? Ce te-a determinat sa iei această decizie?

Nu a fost o „decizie”. La noi, la Dan și la mine, lucrurile au decurs mereu firesc, fără să ne propunem anumite lucruri într-un mod calculat și cerebral. Am avut spectacole, am cântat în cluburi, în străinătate. Apoi am început să lucrăm în publicitate, în propriul nostru studio de înregistrări. După care au venit copiii, iar activitatea de studio ne-a permis să ne ocupăm amândoi de ei.

Aveai un succes extraordinar. Știu că tot de muzică te ocupi, împreună cu soțul tău, dar nu ți-a mai fost dor niciodată de scenă?

Cred că sunt un om foarte norocos, pentru că am avut întotdeauna ocazia să mă ocup de lucruri care îmi plac. Scena, emisiunile de televiziune, studioul mi-au adus mereu satisfacții. Iar acum că Dan și cu mine suntem profesori la secția jazz-pop a Colegiului Național de Muzică George Enescu, lucrul cu copiii mă bucură în egală măsură. Să îi văd pe ei urcând pe scenă în audiții de clasă, spectacole, concursuri, este la fel de mulțumitor.

Dana Bartzer: „Am crescut într-o familie muzicală”

Faptul că tatăl și bunicul tău au fost compozitori te-a determinat s-o apuci pe calea muzicii?

Am crescut într-o familie muzicală: tatăl meu a fost compozitor, mama mea profesor de muzică. Sora mea și cu mine am început studiul pianului de mici. Apoi eu am urmat și cursuri de canto la Școala Populară de Artă, la clasa doamnei profesoare Zina Nichita. Pe bunicul din partea tatălui meu din păcate nu l-am cunoscut, m-am născut după ce el nu a mai fost. Dar toată familia din partea tatălui meu s-a ocupat de muzică. Probabil că atât genele moștenite, cât și climatul în care am crescut m-au făcut să aleg muzica.

Amintiri din copilărie

Cum a fost copilăria ta? Educația germană și-a spus cuvântul?

Tata a preferat ca sora mea și cu mine să urmăm Școala Germană și în paralel să primim o educație artistică. Am făcut muzică și balet, însoțite de cursuri de engleză și franceză. Aveam zilele pline, de dimineața până seara, dar nu ne plângeam, pentru că ne plăcea grozav. Ne-am obișnuit să ne împărțim programul în așa fel, încât să le împăcăm pe toate. Tata ne spunea: „întâi datoria, apoi plăcerea”. Nu prea ne convenea, dar probabil că asta ne-a format.

Îți mai aduci aminte, totuși, de o trăsnaie memorabilă din perioada aceea?

Dacă tot vorbim despre educație și despre tata, îmi vine în minte nu o trăsnaie, ci o vorbă a tatei. În liceu mi-am dat seama că voiam să mă îndrept spre Facultatea de Filologie, secția engleză-germană. Sora mea, în schimb, era pasionată de biologie. Întrebat fiind de un prieten ce îi mai fac fetele tatăl meu a răspuns, nemulțumit că ne preocupa și altceva decât muzica: „Ei, una taie broaște și alta vorbește englezește!”. Eram amândouă la faza pe țară a olimpiadei, una la biologie, alta la engleză.

Cum se menține Dana Bartzer, la 57 de ani: „Mă abțin de la unele lucruri când simt că mă cam strâng pantalonii”

Fizic, dupa atâția ani, ești neschimbată. Cum reușești, ai vreun secret?

Ei, sigur, neschimbată nu sunt, că doar trec anii și lasă urme. Dar nu am kilograme în plus, fac mișcare și mă mai abțin de la unele lucruri, când simt că mă cam strâng pantalonii. Să fie astea secrete? Nu cred.

Cum s-au cunoscut Dana Bartzer și Dan Creimerman: „Eu cu fata asta mă însor!”

Îți mai aduci aminte cum l-ai cunoscut pe soțul tău, Dan Creimerman? Ce ai gândit prima oară când l-ai văzut?

În showbiz toată lumea se știe cu toată lumea. Cred că așa a fost mereu. Dan și cu mine ne intersectam la festivaluri, la înregistrări, la filmări. De la un timp ne întâlneam întâmplător, dar mai des. Sau poate nu chiar așa întâmplător. Pot să îți spun însă că, înainte de aceste coincidențe, în 1985, la o repetiție a Festivalului de la Mamaia, eu eram pe scenă. Dan, în sală, împreună cu mai mulți membri ai echipei TVR, încă nu ne cunoșteam, dar le-a spus: „Eu cu fata asta mă însor!”. Au mai trecut 3 ani până să ne căsătorim, dar vezi că întânirile nu erau chiar întâmplătoare?

Sunteți împreună de 36 de ani, din anul 1987. Cum ați rezistat?

Nici aici nu cred că sunt secrete sau rețete. Pur și simplu, așa suntem noi.

„Eu sunt mai supărăcioasă decât Dan”

Dacă se mai întâmplă să vă certați, cine cedează primul?

Sigur că ne mai și certăm, dar ne trece repede. Cred că eu sunt mai supărăcioasă decât Dan. El, în schimb, e foarte înțelegător și insistă să rezolvăm ce ne-a deranjat. Ți-am spus eu că sunt un om norocos!

Dana Bartzer și Dan Creimerman au împreună doi băieți: „Pentru noi rămân copii, iar grija pentru ei nu scade”

Robert si Boris, cele mai mari realizari ale tale. Acum sunt mari, dar cum era mama Dana atunci când băieții erau mai mici?

Da, copiii sunt mari acum, oameni adulți, dar pentru noi rămân copii iar grija pentru ei nu scade. Nu îmi place să vorbesc despre ei ca despre niște realizări, fiindcă noi nu ne-am propus să „îi realizăm”. Ne-am bucurat de ei când au fost mici, am putut să îi creștem împreună, să le dedicăm tot timpul nostru.

Nu știu dacă am fost mama panicoasă, nu cred. I-am obișnuit cu programul în care am fost și eu educată, cu zile pline de activități frumoase. Multe le parcurgeau împreună cu noi, sporturi, teme – aici m-am ocupat eu-, lecții de pian, bricolaj – aici, bineînțeles, s-a ocupat Dan.

Cât de dor îți este de ei, având în vedere că amândoi studiază sau lucrează peste hotare?

Cum să nu-mi fie dor? De-abia aștept să vină acasă iar când pleacă din nou, amândoi, și Dan, și eu, suntem triști, oftăm, parcă nu ne găsim locul.

Dana Bartzer și Silvia Dumitrescu, o prietenie de o viață: ”Nu ne plictisim niciodată”

Ai o prietenie special cu Silvia Dumitrescu. Cum v-ați cunoscut și ce înseamnă ea pentru tine?

Cred că Silvia și cu mine ne știm de când lumea, că așa e în showbiz. Desigur, glumesc. Dar au fost câteva momente care ne-au apropiat. Nunta Silviei și a lui Florin, venirea pe lume a fiului lor, Iulian, pe care Dan și cu mine l-am botezat, așa a devenit primul nostru fin. Apoi, discul de colinde pe care l-am înregistrat împreună cu Artan, spectacolele care au decurs din albumul nostru. Faptul că am devenit profesoare-colege la Colegiul Enescu. Nu există eveniment „sărbătoresc” la care să nu fim împreună: zilele noastre de naștere, Crăciun, Paște, aniversări. Nu ne plictisim niciodată.

Care a fost cel mai greu moment din viața ta? Cum ai reușit să mergi mai departe?

Până acum am scos din sertar doar amintirile plăcute. Hai să păstrăm nota cu care am început. Momentele de cumpănă le-am depășit cumva, Dan și cu mine, susținându-ne unul pe celălalt.

Care este cea mai importanta calitate a ta și cel mai mare defect?

Grea alegere, în special la defecte. Dar uite, mă gândesc la tenacitate, care e în același timp o calitate (perseverență), dar și un defect (pisălogeală, pedanterie). Cred că le am pe amândouă.

„Silvia are grijă să mă prezinte ca pe un fabricant de prăjituri”

Ce nu știe lumea despre tine?

Prietena mea, Silvia Dumitrescu, are grijă să mă prezinte ca pe un fabricant de prăjituri. Îmi place să le pregătesc, nu neapărat să le și devorez, îi las pe alții să o facă.

Ce știi sigur că nu ai face niciodată în viața ta?

Sunt sigură că nu voi pilota un avion și nu voi sări cu parașuta.

A existat un preț al succesului pe care ai fost nevoită să-l plătești?

Nu, am spus eu că sunt un om norocos!