>
Daciana Sârbu și Victor Ponta au decis să își separe drumurile, după un mariaj de 19 ani. Deși au fost unul dintre cele mai mediatizate cupluri din lumea politică, puțini sunt cei carte știu că înainte de relația cu fostul prim-ministru al României, blondina s-a iubit cu Mihai Morar.
În urmă cu 20 de ani, Daciana Sârbu și Mihai Morar începeau o relație, după ce se cunoșteau într-un club în care se desfășura un eveniment caritabil, în anul 2005. Pe vremea aceea, Daciana Sârbu deținea funcția de deputată PSD, iar Mihai Morar devenise deja un nume influent din domeniul radioului și al televiziunii.
După cum vă spuneam, povestea de iubire dintre cei doi începea în urmă cu 20 de ani, înainte ca Daciana Sârbu să îl cunoască pe Victor Ponta. Totuși, flacăra iubirii s-a stins repede, iar relația dintre fosta soție a lui Victor Ponta și Mihai Morar a durat doar câteva luni.
„Ieșim împreună de câteva săptămâni. Nu îmi place să vorbesc despre viața mea personală. Este un start! Este o întâmplare că este o persoană publică. Putea foarte bine să nu fie. Este vorba de un om. Nu știu dacă este vorba de dragoste, ci mai degrabă de respect reciproc și apreciere”, spunea Mihai Morar la acea vreme.
La puțin timp după această declarație, Mihai Morar avea să anunțe separarea dintre el și Daciana Sârbu:
„Da, este adevărat. A trecut o lună de când ne-am despărțit. A fost o relație normală, frumoasă și au fost deranjante acele comentarii cum că ar fi fost vorba de imagine pentru unul sau celălalt dintre noi… A fost o relație firească. Nu am anunțat nici când am început, nici când s-a terminat. Suntem în continuare buni prieteni. Probabil că proiectele noastre nu puteau fi compatibile. Daciana pleacă la Parlamentul European, iar eu încep emisiunea TV, am și matinalul… Ar fi fost dificil”.
În ciuda discreției care a înconjurat viața personală a fostului premier, Victor Ponta a avut recent primele reacții legate de zvonurile despre divorț. Fostul lider politic a admis, într-o intervenție scurtă, că trece printr-o perioadă dificilă, fără însă a oferi detalii concrete despre statutul relației sale. Ponta a transmis că își dorește să își protejeze familia și că preferă să nu dea detalii despre viața lui personală.
„De mai mult timp am învățat să nu mai fac absolut niciun fel de comentariu despre viața mea privată, deoarece doresc să îmi protejez cât pot de bine familia. Au avut prea mult de suferit toți din cauza activităților mele publice! Mulțumesc de înțelegere”, a declarat Victor Ponta, pentru Actualitate.net