Ioan Davidescu Altceva 25.04.2025 21:10

Cum și-a împărțit Papa Francisc averea înainte să moară. Ce a făcut cu ultimii bani

Cum și-a împărțit Papa Francisc averea înainte să moară. Ce a făcut cu ultimii bani

Înainte să părăsească această lume, Papa Francisc a făcut un ultim gest profund simbolic și emoționant: și-a donat „ultimele posesiuni” în sprijinul celor pe care i-a iubit și apărat toată viața – deținuții. Episcopul român Benoni Ambăruş a declarat miercuri, într-o conferință de presă în Italia, că pontiful a oferit 200.000 de euro din contul personal pentru a susține un proiect social unic: o fabrică de paste din cadrul centrului de detenție pentru minori Casal del Marmo din Roma.

Gestul făcut de Papa Francisc înainte să moară

„A donat 200.000 de euro din contul personal”, a spus Ambăruş. Povestea din spatele acestei donații este și mai grăitoare. Episcopul i-a explicat Papei că instituția are o ipotecă mare pentru această fabrică și că, odată acoperită, ar putea reduce prețurile produselor, vinde mai mult și angaja mai mulți tineri. Răspunsul Papei a fost imediat și sincer: „Aproape am rămas fără bani, însă mai am ceva în cont”. Fără ezitare, i-a oferit suma necesară.

Gestul a venit la doar câteva zile după ultima sa vizită la penitenciarul Regina Coeli din Roma, în Joia Mare, cu patru zile înainte de moarte. Acolo, Papa a transmis un mesaj cutremurător: „a strigat lumii, cu toată puterea sa, necesitatea de a acorda atenţie deţinuţilor”. De-a lungul celor peste 12 ani de pontificat, Francisc a vizitat frecvent centre de detenție și a susținut constant drepturile și demnitatea deținuților.

Vezi și:

În decembrie trecut, într-un gest simbolic, a deschis una dintre ușile sfinte ale Anului Jubiliar în penitenciarul Rebibbia – un act rar și profund, care a arătat din nou cât de aproape îi erau de suflet cei marginalizați.

Ce avere ar fi avut Suveranul Pontif

Deși averea sa personală era estimată la 16 milioane de dolari, Papa Francisc nu a avut niciodată salariu. Toate nevoile lui erau acoperite de Vatican – locuința, călătoriile, securitatea, hrana, chiar și îngrijirea medicală. Nu avea nici cont bancar, nici card de credit. Potrivit The Catholic Talk Show, cheltuielile anuale pentru traiul său se ridicau la circa 100.000 de dolari, toate gestionate de serviciile Sfântului Scaun.

Unic prin stilul său de viață modest, Francisc a refuzat luxul și beneficiile excesive. La finalul vieții, simbolul pontificatului său – trei monede (una din bronz, una din argint și una din aur) – i-au fost așezate în sicriu, așa cum prevede tradiția.

Dacă alți oficiali ai Vaticanului primesc salarii lunare consistente (între 4.300 și 5.400 de dolari pentru cardinali), Papa Francisc a preferat să rămână un slujitor al oamenilor. Bunurile personale pe care le-a avut – inclusiv cele cinci automobile – nu au fost niciodată un scop în sine, ci instrumente în misiunea sa. Ultimul său act de generozitate rămâne o mărturie vie a unei vieți trăite în slujba celor uitați, o lecție de umanitate și smerenie.