Gabriela Dinu Știri 27.05.2022 23:30

Cum scapi rapid de ploșnițele de pat. 2 metode verificate de noi

Cum scapi rapid de ploșnițele de pat. 2 metode verificate de noi

Ploşniţele sunt paraziţii care vă pot face viaţa un calvar. Totuşi, există şi câteva metode prin care puteţi scăpa de ele şi le-am testat noi pentru voi.

Se hrănesc din sângele mamiferelor şi li se mai zice şi Cimex Lectularius. A nu se confunda cu acarienii de praf, aceia sunt cu totul altceva.

Cum poţi elimina ploşniţele de pat?

Aceste ploşniţe de pat depun într-o perioadă de 2 luni undeva la 200 – 500 de ouă, în loturi de 10 şi până la 50. Ouăle lor vor fi ataşate de obiectele de mobilier sau chiar în salteaua patului prin intermediul unei substanţe transparente.

Ploşniţele de pat au cinci cicluri de viaţă de la ou şi până la adult, iar asta durează până la 10 luni. O ploşniţă nu trăieşte mai mult de 10 luni şi au puterea de a supravieţui chiar mai multe luni fără să dispună de hrană.

Puteţi găsi ploşniţele de pat peste tot, chiar şi în spatele tapetului de pe perete, în crăpături, plinte, tencuiala ruptă, sub covoare şi în alte locuri unde vă aşteptaţi mai puţin.

Polti Cimex Eradicator, împotriva ploşniţelor

În România, a crescut semnificativ numărul de ploşniţe iar explicaţia este cât se poate de simplă, căci a crescut şi numărul global de călătorii în străinătate şi acestea călătoresc în bagajele sau îmbrăcămintea oemnilor. Se găsesc pretutindeni, inclusiv în hotelurile de lux, căci prezenţa lor nu reflectă neapărat un standard de curăţenie, ţine de specificul locului.

Dacă ai găsit ploşniţe şi vrei să capi de ele poţi folosi foarte uşor un aparat cu abur, aşa cum este Polti Cimex Eradicator. Nu foloseşte insecticide şi totuşi omoară atât ploşniţele, cât şi ouăle lor. Este, la bază, un generator cu abur cu boiler, ce produce un abur supraîncălit, până la o temperatură de 180 de grade Celsius.

Există şi varianta insecticid, iar noi am testat K-Othrine WG 250 de la Bayer, care funcţionează pe baza deltamethrin-ului, iar acesta are rolul de a distruge sistemul imunitar al ploşniţelor de pat.