>
Vine vremea perfectă pentru statul în grădină. Perioadele de relaxare, pe înserat, sau dimineaţa la cafea sunt la doar câteva săptămâni distanţă. Iată câteva idei despre cum îţi poţi amenaja grădina din curtea casei.
Poţi face din grădina ta un mic colţişor de rai, în care să pui tot ce te face pe tine fericit. Flori, copaci, flori în pământ sau flori în ghivece, plante agăţătoare. La toată această „floră”, puteţi adăuga oricând un mobilier simplu, dar comod, care îţi va face totul mult mai cosy.
Cele mai întâlnite aranjamente la români sunt cele în care pun pământ în jumătatea cauciucurilor uzate şi plantează acolo tot feluri de flori. Pe lângă asta, există multe alte moduri prin care să vă înfrumuseţaţi grădina prin aranjamentul ghivecelor, puteţi inclusiv să faceţi alei din pietre sau pietricele.
Mai mult, un balansoar vă va scoate oricând grădina din anonimat şi dacă îi mai puneţi şi o pernă moale şi o păturică, deja veţi face din el cel mai confortabil loc.
Citeşte şi:
TOP 5 cele mai deosebite pavilioane și corturi pentru grădină. Idei de amenajări
Top 10 balansoare deosebite pentru grădină. Idei geniale de amenajări
O altă idee super interesantă care este la modă în zilele noastre este amenajarea cu paleţi sau euro-paleţi, cum sunt cunoscuţi. Este vorba despre acele obiecte din lemn pe care se cară marfă, dar care pot fi recondiţionate, vopsite şi folosite pentru a se face o superbă canapea. Ai nevoie doar de paleţi, pe care să îi aşezi unul lângă celălalt. Spătarul îl faceţi dintr-un alt palet şi aţi făcut cadrul perfect pentru un colţar sau canapea de grădină.
Mai aveţi nevoie doar de perne, pe care le puteţi achiziţiona sau chiar face dvs, în funcţie de gusturi. Culoarea o veţi putea alege după bunul plac, în nuanţe care să se potrivească la voi în grădină, în colţişorul vostru de rai.