>
Atât frunzele de mentă, cât și ceaiul erau folosite încă din Grecia antică. Frunzele, pentru a da un altfel de gust compoturilor, răcoritor, dar și pentru a diferite parfumuri care se făceau atunci. Să mai spunem, ca parte informativă, doar, că menta era un simbol al ospitalității și era oferită musafirilor de către gazde.
Menta aparține familiei de plante Lamiacee și există mai multe feluri. Cea mai des folosită este izma bună, Mentha piperita, în termenul științific.
Ceaiul de mentă este una dintre băuturile preferate de mulți dintre noi, de foarte multe ori fiind aleasă pentru gustul răcoritor și aromat. Unde mai pui că are foarte multe beneficii!
Ceaiul de mentă, poate unul dintre cele mai consumate, așa cum spuneam, este delicios și foarte ușor de preparat. Ce pași trebuie să urmăm pentru a face un ceai de mentă perfect?
Ceaiul de mentă este indicat a se consuma cam 1-2 cești dimineața și tot atâtea seara. Asta pentru tratarea unor afecțiuni minore, pentru că nu are cafeină, deci efectele negative asupra somnului nu vor exista.
Este bine de știul că ceaiul de mentă are și contraindicații. Cel mai bine descoperim asta mergând la medic, pentru un consult, de aceea trebuie să ne avertizeze următoarele rânduri pe care le vom insera mai jos.
Persoanele care suferă de reflux gastroesofagian ar trebui să evite ceaiul de mentă. Asta pentru că ceaiul de mentă poate relaxa mușchii esofagului, care impiedică urcarea acidului gastric în esofag. Iar ceiul de mentă poate agrava simptomele de arsuri stomacale și indigestie.
Femeile însărcinate nu ar trebui să-l consume în cantități mari. Și ar trebui să-l evite atunci când alăptează, pentru că uleiul de menta poate cauza probleme de respirație la sugari și la copii.
Cum spuneam, este foarte importantă discuția cu un medic înainte de a consuma ceaiul de mentă pentru a trata anumite afecțiuni sau în combinație cu orice medicamente. Ceaiul de mentă poate interacționa cu medicamentele care combat arsurile la stomac și refluxul gastroesofagian.