>
Irina Loghin, 84 de ani, are o carieră remarcabilă în muzica populară românească. A fost, pe rând, solistă a ansamblurilor „Ciocârlia’, „Barbu Lăutaru’ și „Ciprian Porumbescu’. Talentul ei a trecut granițele țării, astfel că a cântat o lungă perioadă de timp și în străinătate. Într-un interviu mai vechi, Irina Loghin a declarat că tatăl ei i-a sădit în suflet pasiunea pentru folclor, despre care își amintește că avea o ureche muzicală excepțională.
Irina Loghin a păstrat frumusețea și aura fermecătoare din anii tinereții, când începuse să-și construiască cariera muzicală. Talentată și cu trăsături fine, interpreta ar fi stârnit invidia Elenei Ceușeascu, astfel că i-a interzis să mai cânte. În acea perioadă, Irina Loghin avea nenumărate concerte și era nelipsită de la petrecerile de Revelion ale cuplului prezidențial.
„Tot timpul o simt și pe mama și pe tata. Tata avea o voce foarte frumoasă, cânta pe note. Avea un diapazon și cu el își lua tonul. Făcea cor cu noi, cu cei 6 copii.
Seara când venea de la serviciu, ne învăța să cântăm pe terțe. Avea o ureche senzațională. De la mama am moștenit în primul rând corectitudinea. Ea m-a învățat cum să fac atmosferă cu toți cei care mă întâlneșc. Era foarte haioasă și modestă’, a povestit Irina Loghin într-un interviu acordat lui Dan Negru.
Irina Loghin nu a mai putut să cânte timp de 8 ani de zile, însă ulterior, după Revoluție, a revenit în atenția publicului.
„M-au interzis în 1982. Se spunea că Elena Ceauşescu era geloasă pe mine, pentru că eram mult prea iubită de public. Dar eu ştiu că a fost mâna unor colegi „binevoitori’, care au spus că eu cântam melodii indecente, ceea ce nu era adevărat. Timp de opt ani nu am mai avut voie să cânt pe nicăieri’, a mărturisit artista, în urmă cu ceva timp.
De mai bine de trei decenii, Irina Loghin a renunțat să mai mănânce carne. Se pare că problemele de sănătate din trecut au determinat-o să treacă la acest stil de viață, despre care spune că o „întinerește’ fizic și sufletește.
„Eram într-un turneu la Sibiu. Și m-am dus la masă cu Benone și alți colegi… Eu sunt mare iubitoare de animale, și eu, și fiica mea, Irinuca. Cu tăierea porcului era un chin, fugeam de acasă, dar în turneu nu am avut ce face și am comandat un grătar de vită. Am făcut o intoxicație mare… Eram pe scenă cu maestrul dirijor Ionel Budișteanu. Am început să amețesc, să văd steluțe în fața ochilor. M-am dus aproape de maestrul Budișteanu și i-am spus „țineți-mă că mă prăbușesc”… Mi s-au muiat picioarele, m-au luat cu salvarea, m-au dus la spital.
Se întâmpla prin 79 și mi-am zis, cine mai mănâncă carne de aici înainte, indiferent ce se întâmplă. De atunci am tăiat carnea de pe lista alimentelor și toate proteinele le iau din nucă, din migdale…Să vedeți ce preparate fac acasă cu tot felul de amestecuri din semințe. Cartofi dulci, care nu îngrașă așa ca cei albi, îi pun la grătar cu ulei de măsline, sunt un deliciu’, a povestit artista.