>
Fire pasională, Giuly susține că își dorește să își exprime creativitatea și să-și exploreze talentul în diferite domenii. Tânăra face deja furori printre concurenți, dar și printre fanii emisiunii, care au fost curioși să vadă cum arăta Giuly înainte de participarea la ”Casa iubirii”.
Giuly, noua concurentă a emisiunii „Casa Iubirii”, a captat atenția fanilor prin siguranța sa, dar și prin felul în care arată.
Un detaliu ce a atras atenția a fost faptul că, la 29 de ani, tânăra pare aproape neschimbată, păstrându-și gingășia și trăsăturile exotice pe care le avea și-n urmă cu nouă ani.
Cu părul creț și o pasiune evidentă pentru poze, Giuly se distinge prin aparițiile sale adesea provocatoare pe Instagram. Concurenta și-a păstrat prospețimea și zâmbetul molipsitor pe care îl avea și la vârsta de 20 de ani.Tânăra
nu doar că își păstrează frumusețea, dar o și evidențiază în mod constant în postările sale pe rețelele de socializare.
Fotografiile ei au stârnit curiozitatea fanilor emisiunii, care nu au putut trece cu vederea fotografiile în costum de baie și formele perfecte.
Fanii emisiunii au fost surprinși să constate cât de bine arată Giuly în costum de baie, aceasta etalând un trup perfect și devenind o prezență provocatoare în cadrul emisiunii. Tânăra face deja furori printre băieții din casă, dar a reușit să captiveze și atenția telespectatorilor.
Giuly Beretchi, în vârstă de 29 de ani, originară din Satu Mare, Culciu Mare, dar stabilită în Milano de la vârsta de 10 ani, este noua concurenta din “Casa iubirii” Este pasionată de actorie, dans, teatru. A lucrat ca dealer de poker la un cazino din Elveția.
Giuly păstrează o legătură puternică cu familia ei, mai ales cu bunica sa, care a fost o influență stabilizatoare și susținătoare în viața ei.
Descriindu-și părinții ca fiind prietenii ei și având o relație caldă cu aceștia, Giuly se bucură de sprijinul și iubirea familiei în căutarea ei pentru iubire și fericire.
Deși are așteptări ridicate în ceea ce privește partenerul ideal, în special în ceea ce privește caracterul și valorile, Giuly este deschisă la posibilitatea de a face noi conexiuni și de a explora relații într-un mediu diferit.
Cu o personalitate puternică și calități precum ambiția, optimismul, asumarea, istețimea și credința în Dumnezeu, după cum ea însăși spune, Giuly este o concurentă care promite să aducă un amestec captivant de energie și spirit în Casa Iubirii.