Ioan Davidescu Vedete 30.11.2024 09:49

Cum arată casa Simonei Gherghe. Prezentatoarea de la Antena 1, viață de vis în „Paradisul Verde” cu soțul și copiii

Simona Gherghe (46 ani) locuiește în Corbeanca încă din anul 2012. Prezentatoarea de televiziune și-a achiziționat în acea perioadă o locuință în Paradisul Verde, construit de Cristian Țânțăreanu. Casa Simonei Gherghe are patru camere și o curte superbă.

La momentul respectiv, Țânțăreanu dezvăluia că i-a făcut o reducere Simonei, în cartierul în care locuiesc foarte multe vedete din showbizul autohton.

Cum arată casa Simonei Gherghe

Simona Gherghe locuiește, împreună cu soțul ei, Răzvan Săndulescu, și cu cei doi copii ai lor, Ana și Vlad, într-o vilă pe care vedeta și-a achiziționat-o în urmă cu mai bine de 10 ani în Corbeanca. La momentul respectiv, presa scria că vedeta postului Antena 1 a dat aproape 300.000 de euro pentru această casă, însă ea a ținut să nege acest lucru.

„Casa o să aibă 4 camere, dar nu o să coste cât s-a scris. E aberant să crezi că o casă de genul acela o să coste 300 de mii de euro. Dacă împărțim la doi suma, atunci e ok”, a spus Simona Gherghe în anul 2011.

Tot în aceeași perioadă, Cristian Țânțăreanu dezvăluia că i-a făcut o reducere prezentatoarei în momentul în care ea și-a exprimat dorința de a cumpăra o casă în Paradisul Verde.

„I-am făcut o reducere, dar nu senzațională. Chiar dacă piața imobiliară a scăzut destul de tare în ultimii ani, în Paradisul Verde prețurile au rămas cam aceleași, au scăzut foarte puțin, sensibil aș putea zice. Simonei i-am făcut o reducere puțin mai mare ca de obicei, așa am considerat eu de cuviință. Nu pentru că este vedetă sau ceva, locuiesc multe vedete în Corbeanca și cine se mută aici o face pentru oaza de liniște și vecinii manierați, nu pentru vedete”, a declarat atunci Cristian Țânțăreanu pentru Cancan.

În prezent, o casă în cartierul Paradisul Verde din Corbeanca costă peste 300.000 de euro.

Copiii au dormitoarele lor

Ana și Vlad au propriile lor dormitoare, iar Simona Gherghe și soțul ei dorm în dormitorul matrimonial. Doar că, spune vedeta, ea obișnuiește să se împartă între cele trei paturi, întrucât copiii o solicită noaptea.

„Ei au camerele lor, doar că sunt tot soiul de situații dintre acestea când fiecare are câte o urgență și eu trebuie să fiu acolo să le rezolv urgența. Trebuie să fii adaptabilă pentru că stai să dormi la tine în pat și aștepți, nu se poate. Dormi unde trebuie, unde apuci. În momentul ăla când te apucă somnul , prinzi o oră de liniște, o dormi, nu mai stai”, spunea Simona Gherghe în 2023 pentru Ego.ro.

„Teoretic copiii sunt destul de mari ca să doarmă bine, au 4 și 6 ani, dar cam de fiecare dată se întâmplă câte o situație de genul că vor la baie sau că au visat urât, să merg cu ei, și mi se întâmplă de multe ori să dorm în trei paturi practic și să mă trezesc și să nu știu unde sunt. Adică în patul nostru, în patul Anei sau în patul lui Vlad”, mai spunea prezentatoarea anul trecut.

Deseori, Simona Gherghe le mai arată urmăritorilor ei de pe rețelele de socializare câteva imagini realizate înc asa ei din Corbeanca. În fotografii poate fi observată grădina plină de verdeață, sau camerele în care obișnuiesc să își petreacă timpul liber.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus cum arată casa Simonei Gherghe