Ioan Davidescu Știri 11.08.2024 23:10

Cum arată acum Carmen Trandafir. Îndrăgita cântăreață este mai frumoasă și mai strălucitoare ca în tinerețe!

Cum arată acum Carmen Trandafir. Îndrăgita cântăreață este mai frumoasă și mai strălucitoare ca în tinerețe!

Carmen Trandafir este, fără doar și poate, una dintre cele mai renumite soliste ale anilor 1990. La doar 16 ani a câștigat premiul pentru interpretare la Festivalul de la Mamaia, iar din 1993 a început să lanseze hit după hit, sub egida unor mari compozitori de la noi. A fost eleva regretatei Mihaela Runceanu și face parte din „generația de aur” a artiștilor din România.

O perioadă bună aparițiile sale pe scenă au fost tot mai rare, însă recent Carmen Trandafir a revenit în atenția publicului. Artista, în prezent în vârstă de 46 de ani, și-a păstrat farmecul și este într-o formă de zile mari. Are o familie minunată și multe motive să fie mândră de realizările ei. Vezi, în galeria foto, cum arată acum Carmen Trandafir!

A simțit gustul celebrității la 16 ani

La vârsta la care alte adolescente doar își privesc idolii la televizor și speră că într-o zi vor ajunge ca ei, Carmen Trandafir își vedea visul cu ochii și cânta pe unele dintre cele mai mari scene ale României. A început să cânte încă de la vârsta de nouă ani și a crezut mereu în steaua ei norocoasă. Artista s-a lansat în muzică la 16 ani, a câștigat numeroase premii naționale, dar și din afara țării și s-a clasat rapid pe primele locuri în topul muzical românesc de la acea vreme.

Muzica, marea ei iubire

Carmen Trandafir a cunoscut succesul încă din adolescență, însă chiar dacă a iubit enorm această meserie, mai târziu a preferat să aibă alte priorități în viață. Artista a mărturisit că și-a iubit dintotdeauna publicul și și-a dedicat tot timpul pe scenă ani de zile, făcând ceea ce îi place și bucurându-se de acea energie unică.

„Prima dată pe o scenă mare am simți emoții mari, nu pot să descriu sentimentul. Cred că așa îți dai seama cât de mult îți place ce faci, contactul cu publicul și tot.”, a declarat Carmen Trandafir în urmă cu ceva timp, la Antena Stars.

 Muzica, marea ei iubire 

Nu avea planuri de căsătorie

Carmen Trandafir este destul de rezervată în declarații când vine vorba despre relația cu soțul ei, Emil Grădinescu, în vârstă de 60 de ani. Artista și cunoscutul comentator sportiv s-au cunoscut în urmă cu mai bine de 20 de ani la un eveniment monden. Cei doi s-au căsătorit după șase ani de relație, în 2011, însă la început nu aveau de gând să își întemeieze o familie. Iată că destinul a avut alte planuri, iar în prezent cei doi sunt căsătoriți de aproape zece ani și au împreună o fetiță minunată, pe nume Ana.

„Emil a fost prima dragoste adevărată, cea care îți oferă echilibru și cred că ne-am găsit pentru că ne completăm foarte bine. Unul fără celălalt nu se mai poate. Este primul om pe care, atunci când l-am întâlnit, m-am gândit că mi-ar plăcea să țină cât mai mult relația. Severitatea mamemi nu a mai existat în situația cu Emil.”, a povestit Carmen Trandafir la Acces Direct.

Nu avea planuri de căsătorie

A sacrificat faima de dragul fiicei

Carmen Trandafir a renunțat la scenă și microfon acum aproximativ 13 ani, atunci când a venit pe lume fiica ei, Ana. Viața artistei s-a schimbat radical atunci și a simțit că are un rol mult mai important decât cel de cântăreață. De atunci, își dedică tot timpul creșterii și educării fiicei sale și, chiar dacă și-a sacrificat faima de dragul Anei, nu regretă decizia luată.

„Sunt 100% alături de Ana. Balanța înclină spre familie și copil. Nu pot să spun că sunt în topurile muzicale și în același timp și alături de copil. Am făcut acest compromis, am sacrificat meseria în favoarea ei.”, a mărturisit Carmen Trandafir, la Antena Stars.

O familie model

Carmen Trandafir și soțul ei, Emil Grădinescu, sunt discreți când vine vorba despre viața lor personală și apar foarte rar împreună în public. Însă cei doi formează o adevărată echipă și au o relație foarte sudată. Sunt topiți după fetița lor, Ana, și au o pasiune comună: muzica. Cei trei au deseori activități creative și toți din familia lor cântă la un anumit instrument.

„Emil cântă și el la tobe și chitară, ca și Ana. Trăim cu muzica, ne jucăm împreună toți trei, înregistrăm.”, a spus Carmen Trandafir, la Acces Direct.