>
Actrița și Alexandru Papadopol au fost împreună vreme de 12 ani, iar abia atunci când mariajul a ajuns la final, vedeta a aflat că Alexandru avea o relație cu actrița Adriana Titieni. Astăzi, cei doi au alți parteneri de viață. Ioana Ginghină e cu Cristi Pitulice, iar Alexandru Papadopol cu Cristiana Luca, care e cu 21 de ani mai mică decât el. Cei doi s-au căsătorit de curând.
Ioana Ginghină susține că Alexandru Papadopol avea multe calități atunci când au ajuns să formeze un cuplu și era un bărbat dorit. Multe îl voiau, dar aleasa a fost ea.
„Și la teatru îmi mai zice lumea: „Ce Doamne iartă-mă ți-a plăcut la el?’ Nu mai vorbiți așa. Era cel mai râvnit bărbat din România la momentul acela. Eu nu am fost cu oricine. Multe dintre colegele mele de atunci, de la cabine: „Vai, Alexandru Papadopol, spune-ne cum e în realitate’. Foarte multe femei erau înnebunite după Alexandru Papadopol. A câștigat trofeul acela de cel mai frumos bărbat, știu că îl aveam acasă, ceva de sticlă, greu, pe care scria „cel mai frumos bărbat’. Cumva așa s-a legat. Stăteam la granița dintre Drumul Taberei și Lujerului și el stătea în Drumul Taberei. De fiecare dată când mergea cu mașina de la filmări sau venea cu mașina personală, mă ducea acasă, plecam împreună dimineața. Traficul din București era cam la fel pe atunci, o oră dus, o oră întors, zilnic, vorbește, vorbește’,
Cei doi au început să discute, să își împărtășească problemele și trăirile. În 2006, Ioana Ginghină și Alexandra Papadopol au decis să își dea o șansă și să formeze un cuplu.
„Mai erau probleme și deoparte și de alta, îi spuneam că și la mine începe să fie presiune, doar de copil nu am chef, se potriveau poveștile. Dar nu am făcut pasul, pasul l-am făcut abia în 2006. Asta a început în 2004, 2005, 2006, 2007 eu am lucrat, iar în 2006 ne-am cuplat. Mulți au întrebat cât timp am fost împreună’, a mai spus Ioana Ginghină.