>
Maria Cârneci, una dintre cele mai îndrăgite interprete de muzică populară, a fost invitată în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”, unde a dezvăluit amănunte necunoscute din intimitatea mariajului ei cu Romulus Petrescu. Artista a dezvăluit în ce mod surprinzător a fost cucerită de cel alături de care a trăit 36 de ani.
Maria Cârneci şi Romulus Petrescu au trăit o frumoasă poveste de dragoste timp de 36 de ani şi au construit o familie stabilă. Cu toate că au întâmpinat greutăţi şi provocări de-a lungul mariajului, iubirea lor a fost de neclintit şi au reuşit să treacă peste toate. Din nefericire, mariajul celor doi a fost încheiat din cauza unei boli nemiloase care a pus ghearele pe Romulus Petrescu, acesta stingându-se din viaţă în 2019.
Invitată în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”, Maria Cârneci a dezvăluit că l-a cunoscut pe Romului Petrescu în timpul participării la concursul „Floarea din Grădină”, acesta fiind directorul hotelului Dâmboviţa, în care artista era cazată.
Potrivit spuselor artistei, înainte de gestul bărbatului, a existat un semn care i-ar fi arătat că urmează să îşi întâlnească jumătatea.
„Așa a vrut Dumnezeu. La Târgoviște… eram așa emoționată și abia se dăduse în folosință hotelul ”Dâmbovița”, era așa prin noiembrie, era brumă și cum sunt împiedicată am făcut șpagatul, am căzut. Și-mi zice cabiniera: ”fată, aici te măriți”. Nu am crezut o clipă, am mers la spectacol, când am venit, doi boboci de trandafir și pe patul meu și al Elenei”, a povestit Maria Cârneci, la ”40 de întrebări cu Denise Rifai”.
Cucerit de Maria Cârneci la prima vedere, Romulus Petrescu, în timp ce interpreta de muzică populară se afla la concurs, a intrat în camera acesteia şi a lăsat atât pe patul ei, cât şi pe patul colegei sale de camere, câte un boboc de trandafir.
Odată întoarsă în cameră, artista s-a speriat când a observat florile, gândindu-se ca nu cumva un hoţ să-i fi furat costumele populare. Revoltată de faptul că cineva a intrat în încăpere atunci când nu era nimeni, Maria Cârneci a coborât la recepţie pentru a cere explicaţii.