Ionuț Nițulescu Altceva 18.10.2021 09:58

CTP, declarații bombă despre divorțul anului

CTP, declarații bombă despre divorțul anului

Cristian Tudor Popescu a schimbat macazul și a decis să lase politica și să abordeze subiecte mondene. În cadrul emisiunii „Cap limpede”, jurnalistul a spus pas situației politice actuale și a preferat să abordeze subiecte mondene, precum divorțul Reghecampf-Prodan. Care este motivul?

În cadrul ultimei ediții a emisiunii „Cap limpede”, Cristian Tudor Popescu s-a arătat dezamăgit de situația politică a României și a preferat să își îndrepte atenția asupra unor alte subiecte, care par să fie mai „interesante” pentru public.

Așadar, CTP a dat personajele de pe scena politică pe cele din lumea mondenă. Acesta a declarat că preferă să comenteze divorțul dintre Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan, decât cel dintre fostul prim-ministru al României, Florin Cîțu, și Dacian Cioloș.

„Ce ziceți, n-ar fi mai bine să începem discuția noastră cu divorțul dintre Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan? Eu mă uit pe site-uri, văd pe la alții, e o chestiune care privește națiunea.

Sunt pline televiziunile și site-urile de această știre și nu știu dacă evoluția pandemiei poate să concureze evoluția divorțului dintre Reghecampf și Anamaria Prodan”, a spus CTP , la Digi 24.

CTP, despre divorțul anului
Cristian Tudor Popescu le-a explicat telespectatorilor că „jena” lui ar fi mai mică daca ar trebui să abordeze separarea din lumea mondenă, în detrimentul celei din lumea politică. Acesta a comparat divorțul dintre Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan, cu cel dintre Cîțu și Cioloș, mai exact dintre PNL și USR.

„Eu nu vreau să le violez dreptul la intimitate, altul este motivul pentru care preferam să discutăm despre divorțul lor decât despre criza politică. Jena mea e mai mică. Rușinea mea față de telespectatori și de cetățeni ar fi mai mică, dacă ar trebui să discutăm despre divorțul dintre Reghecampf și Prodan, decât în cazul divorțului dintre Cîțu și Cioloș, dintre PNL și USR. Jena mea e mai mare în cazul acestui divorț”, a mai spus CTP.

Tags: