>
După ce s-a eliberat din închisoare, Cristian Cioacă lucrează ca șofer de TIR în străinătate. Cazul Elodiei Ghinescu, femeia dispărută fără urmă acum 17 ani, continuă să fie în atenția publicului. Soțul său, Cristian Cioacă, a fost găsit vinovat de omor și condamnat la o pedeapsă de 15 ani și 8 luni de închisoare, din care a executat efectiv 10 ani.
Dispariția Elodiei și circumstanțele legate de acest caz au suscitat un interes deosebit și o serie de controverse pe parcursul anilor.
Cristian Cioacă a fost eliberat condiționat pe 22 august 2023, grație avocatei sale, Maria Văsîi, care i-a oferit o nouă șansă. Bărbatul a lucrat temporar ca șofer pentru aceasta, însă, conform mamei sale, a renunțat rapid la acest loc de muncă, deoarece activitatea implica întâlniri frecvente cu diferite persoane.
Fostul polițist a găsit o modalitate de a-și asigura traiul fără a interacționa frecvent cu oamenii, angajându-se ca șofer de TIR. Potrivit mamei sale, Florica Ciocă, Cristian preferă să efectueze curse în străinătate.
Deși poate câștiga bine și în țară, cu un salariu de până la 8.000 de lei pe lună, el optează pentru munca în afară, unde este mai bine plătit, cu sume ce pot ajunge până la 3.000 de euro lunar, beneficiind astfel de discreție și confort financiar.
„După ce a ieșit din închisoare a venit și a locuit o perioadă aici, în casă cu mine. L-a ajutat avocata lui, a lucrat pentru ea ca șofer, dar se ocupa și de alte lucruri, făcea diverse comisioane pentru ea. Nu i-a plăcut ce făcea, deoarece a intrat în contact cu mulți oameni, iar el dorea să fie singur și neștiut de nimeni.
Apoi nu l-a mai angajat nimeni, toți se uită la cazier și e greu să îți facă cineva carte de muncă. Cine să-l angajeze pe Cristi cu cazierul lui? De puțin timp a găsit un om de treabă care are o firmă de transport, nu l-a interesat trecutul lui.
Preferă cursele cu TIR-ul în străinătate, deoarece în țară se gândește că sunt oameni care îl vor recunoaște și va avea probleme. Stau tot timpul cu frică, mă gândesc că se întâmplă atâtea nenorociri pe șosele, e o meserie periculoasă cea de șofer de TIR, dar deocamdată nu are de ales.
În închisoare îl știau de frică, îi disciplinase pe colegii lui de detenție, deoarece el este mai dur, mai organizat. Îl ascultau, era ca un fel de șef peste ei”, a povestit Florica Cioacă, mama fostului polițist, pentru Fanatik.ro.
Cristian Cioacă a fost unul dintre cele mai discutate personaje din România, mai ales după dispariția soției sale, Elodia Ghinescu, în urmă cu peste 17 ani. După ce a ispășit o condamnare de zece ani, Cioacă se bucură acum de libertate, însă reintegrarea sa în societate nu pare a fi lipsită de dificultăți.
La ieșirea din închisoare, declarațiile sale au fost scurte, iar atitudinea sa a indicat că anii de detenție l-au afectat profund. Este evident că acest capitol din viața sa a lăsat urme adânci în caracterul și comportamentul său.
„Today is the first day of the rest of my life. (Astăzi este prima zi din restul vieţii mele) Nu știu câte cărți o să scriu, habar nu am. Nu știu ce o să fac.(…) Pentru mine viața nu a fost normală”, a declarat Cristian Cioacă în momentul în care a ieșit din închisoare.
În prezent, Cristian Cioacă lucrează ca șofer de TIR în străinătate.