Gabriela Dinu Vedete 26.09.2023 14:14

Crina Matei: CV, familie, ocupatie, surse de venit

Crina Matei: CV, familie, ocupatie, surse de venit

Crina Matei este o cunoscută actriţă de la noi din ţară, care a mai profesat şi ca profesoară, cântăreaţă sau om de televiziune. S-a născut pe 16 decembrie 1971, în Bucureşti, a încercat de patru ori admiterea la facultate până a reuşit, în cele din urmă, să intre.

A terminat UNATC şi chiar cu rolul de debut în teatru a reuşit să fie nominalizată la Gala Premiilor UNITER. A deschis inclusiv o şcoală de artă pentru cei mici, dar după ce a început să activeze în televiziune, din cauza lipsei de timp, s-a văzut nevoită să abandoneze proiectul.

Ce scrie în CV-ul Crinei Matei?

A fost gazda emisiunii Cei mai frumoşi ani de la Antena 1, care s-a bucurat de un real succes şi care a ajutat-o ca inspiraţie pentru albumul Din cei mai frumoşi ani, un proiect pe care l-a conceput alături de Marius Mihalache.

Au avut mai multe concerte atât în ţară, cât şi în afară, iar între ei s-a înfiripat o relaţie de dragoste în tot acest timp. Numai că Marius Mihalache, ţambalagiu de profesie, era căsătorit cu Mirela, cu care are o fetiţă. S-a iscat atunci un scandal uriaş, soţia artistului o acuza pe Crina că i-a spart casa şi cei doi au divorţat în cele din urmă. Atunci, Crina şi Marius s-au mutat împreună, dar nici relaţia lor nu a funcţionat, s-au despărţit din cauza certurilor repetate, după cinci ani.

Adevărul despre relaţia controversată cu Marius Mihalache

„Am vorbit mult prea mult deceea ce s-a intamplat intre noi si nu mai pot. Va pot confirma ca din punct de vedere profesional colaboram foarte bine, avem spectacole impreuna atat in tara, cat si in strainatate si doar atat. Avem contracte semnate pana la sfarsitul anului si corect este sa le onoram. Nu stiu ce se va intampla dupa“, declara atunci Crina, iar relaţia profesională dintre ea şi Marius Mihalache a continuat până la finalizarea angajamentelor.

Date biografice Crina Matei

Nume complet: Matei Crina
Data naşterii: 16 decembrie 1971
Locul nașterii: Bucureşti
Partener:
Înălțime: 1,75 m

S-a iubit apoi timp de 3 ani cu Bogdan Zamfir, iar după încheierea relaţiei, aceasta a decis să nu îşi mai expună idilele: „Eu sunt fericită acum, deşi se spune că nu trebuie să abuzăm de superlativele absolute, că atunci când un om spune că este fericit, ori este naiv, ori prost. Sau nu are măsura cuvintelor. Eu ştiu despre ce vorbesc şi mai ştiu că starea de bine, de echilibru, de confort vine de la sine”, a mărturisit Crina, care nu vrea să se ştie cine este cel care îi pune zâmbetul pe buze.