Claudiu Petrila de la Rapid a semnat cel mai important contract din viața lui! A spus ‘Da’ din toată inima
Vara este perioada ideală pentru nunți și cereri în căsătorie, iar acest lucru nu a scăpat atenției unui jucător de la Rapid. Claudiu Petrila a decis să nu mai aștepte și a achiziționat un inel de logodnă impresionant pentru aleasa inimii sale.
Claudiu Petrila s-a logodit cu iubita sa, Ana Nisioiu.
Claudiu Petrila (25 ani), considerat cel mai bun jucător de la Rapid, o duce de minune. În urmă cu câteva luni a suferit o accidentare pe teren, însă a avut parte de toată susținerea din partea iubitei sale, Ana Nisioiu. Superba brunetă l-a descris de fiecare dată în cei mai frumoși termeni pe tânărul fotbalist născut la Sânnicolau Român, în județul Bihor.
Ei formează un cuplu de ceva vreme, fiind împreună de aproximativ 3 ani. Legătura sentimentală a evoluat de la dragoste la prima vedere la planuri de viitor. Sportivul a decis să calce pe urmele celor care au făcut deja pasul cel mare. Astfel, nu a stat deloc pe gânduri și a cumpărat un inel de logodnă special pentru partenera sa.
A ales o destinație de vacanță inedită pentru a rosti, în genunchi, marea întrebare. „Vrei să fii soția sa?”, sunt cuvintele pe care tânărul le-a spus dintr-o suflare în timp ce o îmbrățișa pe brunetă originară din Câmpulung Moldovenesc. Tânăra a rămas complet uluită de gestul iubitului care a avut loc în Santorini, Grecia.
„Locul de vis. Cererea în căsătorie de vis. Bărbatul de vis. Pentru totdeauna” , este mesajul special pe care l-a lăsat Ana Nisioiu, pe contul oficial de Instagram . Ulterior, iubita lui Claudiu Petrila a încărcat o filmare cu momentul emoționant în care sportivul scoate din buzunarul pantalonilor cutia cu inelul de logodnă.
„10 iunie 2026. Oficial, pentru totdeauna. Cel mai frumos «Da» din viața mea” , a completat aceasta, pe social media. Urările și felicitările au curs în valuri, venind de la numeroase iubite și soții de fotbaliști români. Irina Manea a fost una dintre cele care și-a exprimat încurajările în mediul virtual.
O postare distribuită de Ana Nisioiu (@ananisioiu)
Cine este iubita lui Claudiu Petrila
Ana Nisioiu este o brunetă superbă și activă în online, chiar dacă nu are o comunitate mare. E urmărită de aproape 5.500 de persoane, dar asta nu o împiedică să-și ducă la capăt meseria. Viitoarea soție a lui Claudiu Petrila a studiat în Cluj-Napoca, în perioada respectivă ieșindu-i în cale fotbalistul cu care se va căsători.
Tânăra activează în domeniul beauty. Conform paginilor sale de socializare, este atât make-up artist, cât și o femeie care se ocupă de sprâncenele celor care se lasă pe mâinile sale. Are un vis foarte mare în prezent, dorind să-și deschidă salonul propriu. În timpul liber adoră să călătorească în diferite locații exotice.
De asemenea, iubește fotografia și imortalizează de fiecare dată locurile în care ajunge. Are un ochi de artist, Ana Nisioiu realizând frecvent shootinguri în care iese în evidență. Totodată, nu duce lipsă de colaborări cu branduri de lux. Mai mult, logodnica lui Claudiu Petrila face pilates pentru a se menține în formă maximă.
„Nu este greu pentru că este iubire la mijloc. Am încredere în el” , a mărturisit la un moment dat influencerița, într-o emisiune în care a ajuns cu jucătorul de la Rapid, scrie cancan.ro . „ Și la bine și la rău” , a subliniat atunci sportivul, mai arată sursa menționată.