>
Ciprian Marica este un fost fotbalist român, născut pe 2 octombrie 1985, în prezent afacerist. A jucat pe postul de atacant şi are nu mai puţin de 71 de meciuri în tricoul echipei naţionale a României şi 25 de goluri.
S-a născut în Bucureşti şi a început fotbalul la juniorii lui Dinamo. Era considerat un viitor talent pentru fotbalul românesc şi aşa a şi fost să fie. Cu Dinamo, Marica a obţinut de două ori titlul de campion al României, dar şi Cupa României. Dinamo avea să facă bani frumoşi din vânzarea lui către Şahtior Donţek, după ce ucrainenii au achitat suma de 5 milioane de euro.
A avut o relaţie specială cu Mircea Lucescu, acesta devenindu-i antrenor şi a mai evoluat de-a lungul carierei sale la echipe precum VFK Stuutgart, Schalke 04, Konyaspor, Getafe şi chiar Steaua Bucureşti, marea rivală a echipei sale de suflet Dinamo, la care a învăţat să joace fotbal.
Ajuns la 38 de ani, Marica este retras din activitate, ultima echipă la care a evoluat este FCSB. S-a lăsat timpuri de fotbal din cauza unei accidentări la genunchi, după care s-a implicat în lumea afacerilor, devevind şi acţionar la Farul Constanţa.
Ciprian Marica a fost un adevărat aventurier. A avut iubite celebre, amantlâcuri, a fost prins în fapt cu soţia unui prieten. O viaţă amoroasă piperată.
Fostul mare atacant ţintea mereu la femei celebre, prezentatoare TV şi nu numai. S-a iubit cu Geanina Ilieş, Gina Pistol, Ilinca Vandici, Laura Teodoru – o fostă prezentatoare TV la Digisport. Cea mai lungă relaţie a avut-o cu Vandici, care a mărturisit după despărţire că Marica i-a fost infidel în repetate rânduri, inclusiv cu Bianca Drăguşanu şi chiar ar fi încercat să aibă o relaţie cu Adelina Pestriţu.
În prezent, are o relaţie serioasă cu Ioana Marcu, cea care i-a dăruit doi băieţi, dar care nu a reuşit însă să îl potolească. A fost arhicunoscut scandalul de la Cluj, când s-a iubit cu o antrenoare de fitness pe nume Ana Muntean, ar soţul ei, care îi era şi prieten, i-a prins împreună într-un hotel şi i-a filmat. Imaginile cu Marica purtând doar un prosop au făcut atunci înconjurul presei de scandald e la noi şi nu numai.
Are milioane de euro, bani strânşi din fotbal, afaceri cu marketing, imobiliare, turism şi consultanţă, bani din care a reinvestit în sportul rege. Mai exact, este acţionar minoritar la Farul Constanţa
Nume complet: Marica Ciprian Andrei
Data naşterii: 2 octombrie 1985
Locul naşterii: Bucureşti
Parteneră: Ioana Marcu
Înălţime: 1,85 m
Greutate: 80 kg