>
Elis Armeanca, fiul lui Dan Armeanca, nimeni altul decât cel considerat nașul manelelor, i-a călcat pe urme tatălui său. E și el interpret de muzică de petrecere, ba încă unul foarte căutat. Nu i-a fost deloc ușor să ajungă la un anumit statut în meseria lui. Și-a sacrificat chiar familia, de care se desparte de multe ori atunci când evenimentele unde este chemat o cer.
Elis a răzbit într-o lume plină de cerințe, uneori exagerate, în care nu chiar lumea bună are de multe ori cuvântul. Elis are, acum, familia lui, soția și cei doi copii. Tatăl lui este plecat, din nou, în Canada, dar va reveni după Sărbători. Mama lui s-a stins din viață în urmă cu un an.
Elis Armeanca își pierdea mama în anul 2021. Iar pentru a-și aduce aminte de ființa care i-a dat viață, și-a făcut tatuaj pe mână cu chipul ei.
„Mama era omul lui Dumnezeu, un om care nu mințea, un om care nu te trăda, un om care nu îți făcea rău, din toate punctele de vedere era mamă! Am emoții când vorbesc despre ea, era pentru mine o persoană extraordinară. M-a învățat foarte multe chestii, era o persoană pe care o ascultăm, aveam ce învăța de la ea. Da, a fost un șoc.
A fost un șoc, dar am început să înțeleg singur că asta este viața, că trebuie să mergem mai departe. N-avem ce să facem, așa a vrut Dumnezeu”, a mărturisit Elis Armeanca, în podcastul lui Adrian Voicu, „Fiță cu Adiță”.
Elis Armeanca are vârsta de 38 de ani și o familie frumoasă. O soție, Dana, care-l iubește și-l susține necondițional, și doi copii, o fată și un băiat.
Elis Armeanca avea să dezvăluie că a fost nevoit să stea plecat de acasă pentru a face bani pentru el și familia lui.
„Ideea este că dacă vrei să faci bani, trebuie să lipsești și de acasă, dacă vrei să faci ceva în viață. Așa, dacă vrei să stai doar acasă, nu o să faci nimic, niciodată. Nu ai cum să faci bani, dacă stai în casă. Nu există această posibilitate. Copiii sunt dornici să fie cu noi, asta o spun pentru toată branșa noastră, pentru că așa se întâmplă cu toți. Nu numai cu noi. Pentru că suntem plecați în fiecare seară, venim dimineața, câteodată, plecăm și câteva zile de acasă”, a mărturisit Elis Armeanca.
Veniturile lui Elis provin, desigur, de la evenimentele unde face atmosfera, pentru care are un tarif la cântări de aproximativ 3.000 de euro pe oră. Sigur, se poate negocia pentru o durată mai mare.
Pe lângă aceste venituri fixe, Elis beneficiază, la fel ca toți maneliștii, de bonusurile venite din dedicații. Cât a luat cel m ai mult? Chiar el dezvăluie episodul.
„Cea mai mare sumă pe care am luat-o, a fost împreună cu colegul meu mai mare, Vali Vijelie, pe care îl apreciez. La Hanul Drumețului, când cântam împreună. Mi-a propus: „Băi Elis, decât, atunci când tu vii să cânți, eu să mă opresc de rușinea ta și eu iau bani de la lume, hai să nu mă mai opresc și facem jumătate, jumătate. S-a nimerit de am luat eu, a luat el, o dată s-a nimerit să ia el 50.000. A venit un tip cu Maharu de la Cazino și au câștigat acolo foarte mulți bani. Deja Vali Vijelie a luat vreo 35.000-40.000 și noi aveam 50.000 în sacoșă. Sunt 10 ani de atunci”, a povestit Elis Armeanca la Fiţă cu Adiţă.