>
Alain Delon a murit, iar decesul a fost anunțat de cei trei copii ai lui. „Alain Fabien, Anouchka, Anthony şi (câinele său) Loubo sunt profund întristaţi să anunţe decesul tatălui lor. Acesta s-a stins din viaţă în linişte în casa sa din Douchy, înconjurat de cei trei copii ai săi şi de familia sa. (…) Familia sa vă roagă să îi respectaţi viaţa privată în această perioadă de doliu extrem de dureroasă”, se arată în comunicatul familiei.
Alain Delon, care a murit la vârsta de 88 de ani, pe 18 august 2024, a avut o relație diferită cu fiecare dintre cei trei copii. „Nu sunt sigur că am fost un tată bun pentru ei și nici un bun bunic. M-am ridicat la nivelul așteptărilor? Nu cred”, spunea Alain Delon în 2018, în Paris Match, conform BFMTV.
Anthony Delon, născut în 1964, este fiul pe care Alain Delon îl are cu Nathalie, soția sa din 1964 până în 1969. Alain și Nathalie s-au despărțit când copilul lor avea 4 ani. Anthony a crescut între mama sa, nașul său, agentul Georges Beaume și cuplul format din Alain Delon și Mireille Darc. Anthony nu a avut o relație dulce cu tatăl său. Starul a fost de multe ori dur, cu gândul numai la rigoare și disciplină, uneori și violent.
Mult timp, Anthony a avut o relație conflictuală cu tatăl lui. „Nu este ușor pentru un copil să înflorească alături de un astfel de bărbat. Ne sufocam, aveam nevoie să existem, să căutăm o cale de ieșire”, spunea el în 2003, pe platourile de filmare ale „On ne peut pas plaire à tout le monde”.
În adolescență, Anthony a devenit un rebel. De aceea, tatăl său l-a trimis la internat. Ca tânăr adult nu s-a ferit nici de problemele cu legea și cu drogurile. După ce a scăpat de ele, a ajuns să calce pe urmele „impuse” de numele Delon. A ales și el calea filmelor și a televiziunii. Indiscutabil, nu a scăpat de comparațiile cu Alain Delon, lucru care l-a făcut să sufere. Anthony Delon a înflorit mai ales pe micul ecran, în filme pentru televiziune și seriale polițiste sau mediale.
De abia în ultimii ani, relația dintre Alain și Anthony s-a mai liniștit. Fiul s-a apropiat de tatăl său, au făcut lumină și și-au spus durerile. „Amândoi am depus armele. Avem o perspectivă asupra a tot ceea ce s-a întâmplat întreb noi”, spunea Anthony acum câțiva ani.
Anouchka este fiica pe care Alain Delon a răsfățat-o și, ar spune frații ei, a preferat-o. Aceasta a venit pe lume când actorul avea 55 de ani, în 1990. Mama ei este modelul olandez Rosalie van Breemen. Modelul și actorul s-au cunoscut pe platoul de filmare al videoclipului „Comme au cinema”.
Dacă pentru băieții lui a fost un părinte aspru, pentru singura lui fiică, Alain Delon a adoptat cartea blândeții. Chiar el a spus că Anouchka este copilul lui preferat, fiica lui cea dragă. Pe ea a ales-o să-l însoțească la Cannes, în 2019, când a primit un Palme D’Or pentru întreaga carieră.
„Am o fată care este dragostea vieții mele, poate chiar puțin prea mult în comparație cu ceilalți, ceea ce poate fi supărător uneori”, a recunoscut Alain Delon în 2018 în emisiunea „Thé ou Café”. „Poate că am ajutat-o așa cum nu i-am ajutat suficient pe ceilalți.”
Tatăl și fiica au și jucat împreună de câteva ori. Delon chiar și-a dorit o piesă scrisă pentru el și Anouchka. „Când ai avut cariera pe care eu o am în spate, să joci cu fiica ta de 20 de ani pe scenă este o fericire absolută, este cel mai frumos lucru din lume”, spunea el.
Anouchka Delon este, de asemenea, executorul testamentului tatălui ei, după cum a dezvăluit Anthony. „Sora mea va avea 50% din averea tatălui meu”, spune el. „Eu și fratele meu avem ceea ce numim cota de rezervă, care este de 25% fiecare”.
Alain-Fabien, mezinul lui Alain Delon, s-a născut în 1994. Mama lui este tot Rosalie van Breemen. Cochetează și cu moda, și cu filmul. La 19 ani și-a făcut debutul în „Les Rencontres d’après minuit”, iar în 2016 a fost imaginea Dior, la fel ca tatăl lui.
La fel ca fratele mai mare, Anthony, Alain Jr. visează la recunoaștere și se luptă să-și găsească locul în umbra tatălui său. În adolescență, nu au lipsit replicile provocatoare despre tatăl său și nici actele de rebeliune.
„Am încercat să fac o mulțime de lucruri: am fost dealer, am spălat mașini, am fost zidar”, a spus el pentru Vanity Fair Italia, în 2013. „N-a funcționat.” „Astăzi, am foarte multă furie, dar simt că pot să o transform în ceva pozitiv și să o folosesc pentru a juca și a transmite emoții”, a spus el. A adăugat și destul de radical: „Sper că marea familie a cinematografiei mă va primi. Și îmi va da demnitatea și mijloacele de a trăi. Altfel, jur că mă voi sinucide.”
În 2017, remarcile la adresa tatălui său erau un pic diferite. A lăudat atunci rigoarea educației primite. În cadrul aceluiași interviu, pe care l-a dat alături de sora lui, a spus: „Tu, Anouchka, ai făcut teatru cu el. Eu am fost mereu rățușca cea urâtă a familiei. Sunt legat de nume, de chip, dar din punct de vedere al imaginii, nu sunt deloc legat de voi”.
În ultimii an, Alain-Fabien a spus că nu mai are timp de ură și că-și dorește ca tatăl lui să trăiască cât mai mult pentru a-l vedea înflorind.
În afară de cei trei copii biologici, Alain Delon a avut și un fiu nelegitim. Ari Boulogne, niciodată recunoscut oficial de actor, deși îi semăna leit, a murit la 60 de ani.
Născut pe 11 august 1962 la Paris, Ari Boulogne a fost dus rapid la New York de către mama sa, Nico, care, la acea vreme, era cântăreață. Aceasta i-a cerut ajutor, pentru creșterea băiatului, mamei lui Alain Delon, Edith. Aceasta l-a acceptat pe Ari, l-a luat la ea, iar soțul ei chiar l-a adoptat oficial și i-a dat numele lui.
În mai 2023, Ari Boulogne a murit. Aceasta a fost găsit fără viață în casa lui din capitala Franței, într-o „stare avansată de descompunere”, scrie publicația franceză Le Parisien. Partenera sa de viață, o femeie de 58 de ani, a fost reținută de poliție pentru „neasistarea unei persoane aflate în pericol”. Ari Boulogne ar fi suferit de semipareză și ar fi avut nevoie de asistență pentru activitățile obișnuite. Femeia a spus poliției că l-a descoperit pe Ari decedat când a revenit dintr-o vacanță pe care a petrecut-o cu fiul ei de 21 de ani.
Acesta avea 60 de ani și doi copii. A murit cu marea durere de a nu fi fost niciodată recunoscut oficial ca fiul al lui Alain Delon.
Ari Boulogne a fost fiul regretatei cântărețe germane Christa Päffgen (Nico), cu care Alain Delon a avut o relație amoroasă la începutul anilor ’60. În 1962, Nico l-a născut pe Christian Aaron (Ari), pe care Alain Delon nu l-a recunoscut niciodată.
Într-un interviu acordat în 1986, Ari povestea una dintre puținele întâlniri pe care le-a avut cu Alain Delon. Una care l-a marcat pe viață. Legendarul actor francez a venit să-și viziteze mama bolnavă și l-a invitat în mașina lui, unde i-a spus următoarele: „Ești amicul meu. Ești amicul meu. Dar îți spun ceva: nu ai ochii mei, nu ai părul meu, nu ești fiul meu. Nu vei fi niciodată fiul meu. Doar m-am culcat cu mama ta o dată”, i-ar fi spus Alain Delon.