Cine este și cum arată soția lui Alexandru Ion. Evelyne Vîlcu l-a convins pe actor să renunțe la burlăcie după doar 1 an și 4 luni de când s-au cunoscut pe o aplicație de dating

14 05. 2026, 11:43

Alexandru Ion și-a luat fanii prin surprindere, după ce a postat o imagine din momentul în care el și Evelyne Vîlcu au spus cel mai important „DA” din viața lor, în fața ofițerului Stării Civile. Dacă pe el îl știe toată lumea, tânăra nu era persoană publică la vremea aceea.

Antreprenoare de succes, acum în vârstă de 30 de ani, Evelyine Vîlcu s-a apropiat tot mai mult de lumea artei, de când formează un cuplu cu Alexandru, și îl însoțește frecvent la evenimente culturale, potrivit a1.ro. Cu toate aste, soția lui Alexandru Ion preferă o viață discretă.

Alexandru Ion a cunoscut-o pe Tinder pe soția lui, după relația cu Flavia Mihășan de la Neatza. Evelyne nici nu știa cine este în momentul în care au ieșit la întâlnire, pentru că ea a locuit mult timp în Londra.

A fost prima oară cu noroc pentru mine, pentru că a fost primul date la care am ieșit în România de pe Tinder, m-a cucerit și asta a fost, mi-am șters aplicația și gata! Eu am locuit în Marea Britanie 7 ani jumătate, aproape 8, și nu-l știam, spre rușinea mea, deși sunt o consumatoare de teatru și de film, pentru că am fost plecată din țară fix când a terminat domnul facultatea și a început să joace. Nu îl știam, așa că nu eram familiarizată, a declarat soția lui Alexandru Ion.

„Noroc cu sora ta că ți-a zis: „Vezi că băiatul ăsta apare la televizor„”, a completat-o Alexandru Ion.

„Eram în căutarea iubirii veșnice, pe care am și găsit-o! Ceea ce ne determină pe toți, suntem în căutarea unor interacțiuni care să însemne ceva, deși, de cele mai multe ori, aplicațiile astea au reputația faptului că sunt foarte superficiale. Iată că în cazul nostru, a fost departe de a fi superficială„, a explicat actorul de ce și-a făcut cont pe Tinder.

Evelyne Vîlcu a fost cerută în căsătorie în luna decembrie 2022

În luna decembrie a anului 2022, Alexandru Ion și Evelyne Vîlcu s-au logodit, iar nunta a avut loc în luna septembrie a anului 2024. Actorul și-a cerut partenera în căsătorie după un an și opt luni de relație. Inelul de logodnă a fost unul inspirat de cel purtat de celebra Kate Middleton.

„Am trimis primul email pentru comanda inelului la un an și patru luni după ce ne-am cunoscut și a durat vreo 4 luni până când s-a făcut inelul. Logodna în sine s-a întâmplat la un an și 8 luni. E un inel făcut pe comandă și am lucrat mult cu Malvina Cservenschi pentru execuția acestui inel.

Știam că ea menționase, la un moment dat, că e un anumit model de inel pe care l-a văzut la Kate Middleton și îi place și i-am făcut o adaptare a acelui model, pentru că știam că îi place. M-am dus la sigur’, a povestit Alexandru Ion, unica.ro la vremea aceea.

În cadrul unui interviu pe care l-a acordat cu mult timp în urmă, Alexandru Ion povestea că el și cea care i-a devenit acum soție s-au cunoscut prin intermediul unei aplicații de dating.

„Trăiesc cea mai înfloritoare perioadă din punct de vedere al vieții personale și mă bucur enorm că se suprapune cu cea mai înfloritoare perioadă din punct de vedere al vieții profesionale. Logodnica mea nu e colegă de breaslă, e în cu totul și cu totul alt domeniu, nu are legătură cu lumea artistică sau, mă rog, are acum legătură cu lumea artistică prin asocierea cu mine. Ne-am cunoscut pe Tinder și de acolo au evoluat lucrurile’, a declarat Alexandru Ion Ce studii are și cu ce se ocupă Evelyne Vîlcu, soția lui Alexandru Ion

După o carieră de succes la Deloitte, în Marea Britanie, Evelyne Vîlcu a ales să se întoarcă în România pentru a-și canaliza energia în proiecte antreprenoriale care promovează patrimoniul cultural românesc și democratizează accesul la artă.

Cu o licență în Arte în Managementul Afacerilor Internaționale de la Universitatea Robert Gordon din Scoția și o calificare de la Institutul ICAS, Evelyne Vîlcu și-a început cariera internațională în domeniul finanțelor și tehnologiei. Experiențele acumulate în companii de renume, precum Deloitte și BP, au fost un fundament solid pentru tranziția către antreprenoriat.

„Pasiunea mea pentru antreprenoriat și inovație s-a manifestat încă din adolescență, fiind alimentată de un mediu creativ în care am studiat muzică, pian și chitară’, explică Evelyne Vîlcu.

La întoarcerea în România, în 2023, Evelyne Vîlcu a fondat două proiecte: „Multisenzorial’ și „Povești din București’. Pe lângă cele două proiecte, Evelyne a mai deținut poziția de Chief Growth Officer la StakeBorg, un start-up care își propune să faciliteze accesul la un pachet complet de informații legate de blockchain și Web3,

„Îmi doresc să contribui la educarea și instruirea populației prin cultură, fiind convinsă că aceasta reprezintă pilonul de bază pentru o dezvoltare sustenabilă a țării noastre’, explică soția lui Alexandru Ion. Planurile sale de viitor includ lansarea unor noi concepte, precum un spectacol de teatru imersiv, o premieră pentru România.