Miodrag Belodedici are 61 de ani și s-a căsătorit în mare secret cu Cornelia, foarte puțini fiind cei care au știut de uniunea lor. Cuplu deja de mai mulți ani, după divorțul lui, cei doi au decis să țină totul doar pentru ei. Astfel, că nu se știu prea multe despre nunta lor. Fotbalistul este mai mult decât discret și nici nu are nici conturi de socializare.
Abia într-un interviu acordat recent, cei doi au făcut câteva dezvăluiri neașteptate despre relația lor, dar și despre nuntă.
Cornelia Belodedici spune că a fost un eveniment foarte intim. Astfel, doar apropiații au știut. Nu doar el, ci ambii preferă să fie discreți. Pun preț pe intimitatea vieții de cuplu și acesta este și motivul pentru care apariții lor în presă pot fi numărate pe degetele de la o mână.
“Căsătoria noastră, atunci când a avut loc, a fost un eveniment foarte intim și nici după aceea nu au știut decât cei foarte apropiați. Oricum, nu a schimbat mare lucru, tot noi eram.
Amândoi suntem născuți în Caraș Severin și suntem foarte legați de Banat. El, în zona Dunării, eu, în Banatul de munte.
Principalul lucru pe care ar trebui să îl stie lumea despre noi este că suntem foarte discreți și nu ne place ostentația. Intimitatea vieții de cuplu este esențială. Aceasta este prima noastră apariție publică în presă și probabil singura.
Apropo de discreție, m-am amuzat că anul trecut, când am mers împreună la dineul Generației de Aur, presa m-a numit ‘iubita lui Belodedici’. M-am simțit ca-n tinerețe (n.r: râde). Soțul meu încă este privit ca un ‘tip’ cu iubită, nu ca un bărbat cu nevastă (n.r: râde). Bravo lui!”, a declarat anul trecut Cornelia Belodedici pentru OK!.
Cornelia, soția lui Miodrag Belodedici, care îl cunoaște pe acesta de mulți ani, încă de când ambii erau foarte tineri, a dezvăluit că soțul ei nu vorbește acasă despre fotbal. În alte cercuri, însă, acesta este un bun povestitor. Modest, dar savuros.
„Acasă nu vorbește despre fotbal. În diverse cercuri de prieteni, însă, devine un povestitor fabulos. (…) Chiar dacă ne cunoaștem de când eram foarte tineri, când a fost în vârful carierei, la Steaua Rosie Belgrad, la Campionatele Mondiale și Europene, nu eram împreună, așa încât nu știu cum era pe vremea aceea, când era campion „în exercițiu”.
Oricum nu se laudă niciodată cu ce a fost sau cu ce a realizat. Pentru el, totul a fost normal, de parcă e un fleac să câștigi Cupa Campionilor de două ori!”, a mai dezvăluit ea.
Iar o simplă privire pe conturile ei de socializare e suficientă pentru a vedea cât de își iubește Cornelia soțul. Iată ce scria în urmă cu doar câteva zile Cornelia Belodedici pe Facebook, plină de admirație, dacă nu adorație: ”Aseară am fost cu soțul la frizer – nu că aș merge de obicei, dar era undeva aproape de casă și de-acolo, am plecat împreună cu ceva treabă. O frizerie mică, pe Panduri, unde cei care tund sunt puști sub 30 de ani. Nu doar că îl cunoșteau, dar au stat la poze și povești cu el, că eu mă gândeam ușor panicata dacă frizerul se poate concentra și la cât și cum îl tunde.
Stăteam liniștită în colțul meu și mă uitam cu câtă idolatrie îl priveau copiii aceștia, ai căror părinți, dacă au în jur de 50 de ani, erau ei înșiși copii când Belo făcea performanță.
Cum e posibil ca un om care nu se simte bine în lumina reflectoarelor, care e stânjenit de faimă, să fie atât de iubit?! M-am gândit la asta toată seara. De ce românii și sârbii îl respectă instinctiv?
Poate pentru că nu a cerut nimic, niciodată. Românii au un radar foarte puternic pentru oameni care cer validare și oameni care se vând prea mult. El nu a cerut atenție, nu a cerut iubire, nu a cerut aplauze.
Sau poate pentru că pare, cumva, mai mare decât momentul. Așa mi se pare mie. Că el nu este prizonierul unei generații, al unei epoci. Pare dintr-un timp, cumva, mai serios.
Sau poate pentru că nu s-a compromis public. Nu scandal, nu politică, nu Xbet, nu glume forțate, nu asocieri dubioase. Oamenii uită multe, dar țin minte compromisul”, a scris Cornelia Belodedici pe rețelele de socializare.
”Sau poate pentru că nu concurează cu nimeni. Nu se compară cu Hagi, Chivu sau alți mari jucători. Nu întra în polemici, nu își apără ego-ul. Oamenii au încredere în cei care nu se apără agresiv.
Este atât de respectat pentru că nu a bătut niciodată cu pumnul în masă ca să ceară asta. Apare foarte rar la televizor. Și când apare, nu apare pentru că poate. Ci doar dacă are sens pentru el. Nu apare ca să influențeze, ci ca să valideze. Într-o lume a influencing-ului, asta e destul de rar”, a continuat ea, menționând în final: ”Aș putea scrie un articol lung, care să se numească „Odă soțului meu””. Da, atât de frumos vorbește despre omul și fotbalistul Miodrag Belodedici.
![]()
VEZI GALERIA FOTO
Miodrag Belodedici este în prezent la cea de a doua căsătorie. Fostul mare fotbalist a mai fost însurat cu Sandra Macovescu, de care a divorțat în 2001. Cei doi au împreună o fată, Zandalee, deja femeie.
Nu este clar când și-a refăcut viața amoroasă marele fotbalist. Un lucru este cert și anume că în prezent, Cornelia, soția lui Miodrag Belodedici este cea care îl face fericit.
În urmă cu un deceniu, cel poreclit ”Căprioara”, declara că ”doar atât i-a mai rămas de făcut”, se se însoare cu femeia iubită.
„O să mă însor! E o situație pe care o tot amân. E la fel de 7-8 ani. Deși prietenii îmi spun că însurătoarea înseamnă că voi aveam mai mult păr alb în cap. Totul e perfect în viața mea, numai să mă însor. Atât mai am!”, recunoștea Belodedici, pe când împlinea vârsta de 50 de ani, în urmă cu mai bine de un deceniu.
Chiar dacă fotbalul l-a purtat în locuri unul mai spectaculos ca altul, fostul fundaș mai are o singură dorință. Vrea să se retragă în liniștea satului, la Socol, acolo unde a copilărit.
„Mi-ar face plăcere să fiu în satul meu! Îmi place să mă duc acasă! Bucureștiul mă obosește, îmi e dor de Dunăre, să merg la scăldat. Eu sunt țăran din Socol! Ca și copil, am dat cu sapa la porumb, la sfeclă, am hrănit animale, aveam stupi de albine acasă. Bunicul din partea tatălui era cojocar de meserie.
Am învățat multe de la el, deși nu îmi plăcea cum mirosea pielea aia de cojoc! Ai mei voiau să mă facă și pe mine cojocar, fiindcă era o meserie foarte bine plătită! Asta aș fi fost, dacă n-aș fi jucat fotbal!”, a mai recunoscut Belodedici, form Adevărul.
Soția acestuia, Cornelia, își dorește, de asemenea, o viață simplă și discretă, undeva pe lângă Dunăre.
„Da. Pentru el, vacanța ideală e la Socol, în satul natal, pe malul Nerei, sau undeva pe lângă Dunăre. Când vede Dunărea e transfigurat: pulsul e mai rapid, iar el e numai emoție”, a recunoscut Cornelia.