>
Cine este Alice Dumitrescu. Horia Brenciu și Alice Dumitrescu formează un cuplu de peste 15 ani, însă sunt dovada vie că iubirea adevărată există. S-au cunoscut în 1995, la sediul TVR, unde erau colegi de breaslă, iar prietenia lor s-a transformat într-o poveste de dragoste. Viața omului de televiziune s-a aflat constant în atenția publică, însă nu la fel de multe lucruri se cunosc despre partenera lui, care activează tot în lumea media. Alice Dumitrescu a apărut o perioadă pe micile ecrane, în calitate de prezentatoare TV, apoi și-a continuat cariera în spatele camerelor de filmat, pe partea de producție.
Cine este Alice Dumitrescu. Soția lui Horia Brenciu și-a început cariera în televiziune în anii tinereții, în calitate de prezentatoare, apoi a urmat o perioadă în care a stat departe de lumina reflectoarelor. Mai târziu, s-a reprofilat și a devenit producătoare TV, însă a cochetat și cu lumea radioului, fiind fostă angajată la postul „Romantic’.
În urmă cu 15 ani, fost producătorul executiv al serialului Om sărac, om bogat’, unde Horia Brenciu îl interpreta pe Titi Prodan.
„Pe Horia l-am cunoscut în 1995, la TVR. Eram cu fiică-mea (Andreea) şi l-am rugat să-i ţină o predică (e punctul lui forte) în legătură cu rosul unghiilor. N-a ajutat la nimic, însă ne-a impresionat pe amândouă puterea lui de convingere. L-am iubit din prima clipă, dar eu, fiind muuult mai mare decât el, nu am luat în calcul o altfel de relaţie. Mă uitam la el şi nu-mi venea să cred cât de energetic, pozitiv, minunat este. Mă surprind şi acum gândind acelaşi lucru’, a declarat Alice Dumitrescu într-un interviu pentru revista Femeia.
Cine este Alice Dumitrescu. Horia Brenciu și Alice Dumitrescu sunt părinții a patru copii, dintre care unul este adoptat. Producătoarea TV l-a văzut, inițial, pe artist ca pe un prieten de nădejde și abia mai târziu au dat o șansă unei povești de dragoste. A fost cucerită de optimismul și carisma lui, descriindu-l ca un partener complex, și îl apreciază pentru modul în care își îndeplinește rolul de tată.
„Am fost prieteni mulţi ani şi am găsit umărul lui gata tot timpul pentru nişte lacrimi din iubire, profesie, copii ş.a.m.d. Acum nu mai plâng pe umărul lui, dar de multe ori râd cu lacrimi. La concerte e exploziv, n-are limite, nu are bariere, nu există ceva ce nu şi-ar da voie să facă. Acasă e controlat, gândeşte mult, analizează situaţii, încearcă să nu rănească pe nimeni cu vreo afirmaţie.
E destul de dificil cu atâţia copii de vârste atât de diferite. Horia Brenciu e un tip complex, ultrasensibil, ultracreativ şi, când ai nevoie, bun de pus pe rană. Cu cei mici se comportă ca şi cum ar avea între 3 şi 5 ani, cu Maria vorbeşte ca şi cum ar avea 18 ani, iar cu noi, astea mari, ca şi cum ar avea 2, 3, 5, 18 şi, destul de rar, chiar 45 de ani’, a adăugat ea.
Cine este Alice Dumitrescu. În 2016, Horia Brenciu și soția lui au decis să înfieze un băiețel, la numai 2 ani după venirea pe lume a fiicei lor, Mina. După ce au aflat că Toma urma să aibă un destin tragic, cei doi soți s-au emoționat și nu au așteptat mult până să demareze procedurile de adopție.
„Auzisem de la nişte cunoştinţe de familie despre o tânără domnişoară care vrea să avorteze şi atunci am făcut toate demersurile. Am zis, „Nu-l avortează, îl vrem noi!’. Soţia mea a fost cu ea peste tot. Era minoră. I-am asigurat toate elementele necesare unei naşteri normale. După ce a născut, Alice l-a adus acasă. Am făcut toate hârtiile necesare’, a mărturisit Horia Brenciu, la ‘Profesioniştii’.