>
Elena Matei este una dintre cei trei finalişti ai Chefi la cuţite, sezonul 9. Face parte din echipa lui Sorin Bontea şi, la doar 22 de ani, are o experienţă de viaţă marcantă.
Pe vremea când avea doar 15 ani, avea să rămână singură, după ce tatăl său murea într-un accident cu motocicleta. Mama lucra în Austria, iar după ce soţul ei se stingea se întorcea la muncă şi Elena rămânea în ţară, nevoită să trăiască pe cont propriu.
Apropiaţii i-au spus că tatăl ei se simte rău şi a fugit la spital, fără să-i treacă prin minte că aceea avea să fie ultima lor întâlnire. Avea cartilajele de la gât rupte şi în cazul în care ar fi supravieţuit, tatăl Elenei ar fi avut o viaţă plină de chin.
Se stingea sunt privirile fiicei sale de doar 15 ani, care avea să-şi propună apoi să reuşească în viaţă pentru el. Aşa se face că atunci când a intrat pe uşă la Chefi la cuţite, i-a anunţat pe cei trei mari bucătari că ea a venit acolo ca să câştige:
„Dacă era să trăiască mai mult se chinuia. E o durere prea mare în sufletul meu pe care eu nu mi-am vindecat-o nici acum și nici nu cred că o să pot vreodată.
Știu că el e mândru de mine orice ar fi și nu o să-l dezamăgesc. Vreau să câștig, îmi doresc super mult, nu știu dacă cineva are dorința asta pe care o am eu de a câștiga”, a povestit Elena Matei după ce a intrat în competiţie.
S-a întreţinut singură, aşa că a fost nevoită să îşi gătească. Şi-a descoperit pasiunea pentru bucătărie şi la 18 ani se angaja ca ospătar şi era aproape de bucătăria la care râvnea şi pe care a ajuns acum să o domine. La 22 de ani, Elena Matei luptă în această seară pentru marele premiu de 30.000 de euro de la Chefi la cuţite.
În ultimul act s-au mai calificat şi Nacisa Birjaru şi Cătălin Amarandei. Finala Chefi la cuţite 2021 are loc azi, de la ora 20:30, pe Antena 1 şi antenaplay.ro.