Gabriela Dinu Știri 01.10.2023 18:07

Cine a fost mama lui Ștefan cel Mare

Cine a fost mama lui Ștefan cel Mare

Dimitrie Bolintineanu a făcut-o celebră pe mama lui Ştefan cel Mare prin poeziile de tip patriotic pe care i le-a dedicat. Este un personaj istoric real şi din rândurile care urmează veţi afla mai multe despre ea şi viaţa ei.

Din 1865 a început să se ştie despre mama lui Ştefan cel Mare, în urma apariţiei volumului Legende istorice, pe care se regăsea şi poezia Muma lui Ştefan cel Mare.

Cine a fost mama lui Ştefan cel Mare?

Mama domnitorului era prezentată de poet cu un fel de aură semilegendară şi se înţelegea despre ea că a fost o femeie dârză, patrioată, cu spirit de sacrificiu, care şi-ar fi trimis fiul la moarte pentru a salva ţara de turci. Tot din poem aflăm că ea nu l-a lăsat să piardă lupta cu turcii şi chiar i-a refuzat accesul în Cetatea Sucevei, atunci când a dorit să se ascundă de ei.

În istorie, momentul ar fi plasat undeva în 1476, atunci când Ştefan cel Mare pierde bătălia de la Războieni. Conform cercetărilor istorice care au avut loc după, se pare că totul este doar un mit, o legendă de dragul artei literaturii şi mama reală a domnitorului nu ar fi avut niciun fel de legătură cu lupta de atunci.

Cine a fost tatăl lui Ştefan cel Mare?

Mama lui Ştefan cel Mare s-a născut în 1405, fiind fiica unor boieri ce locuiau în zona Trotuşului, din Ţara de Jos a Moldovei. Se numea Maria Oltea, era văduvă şi ar fi avut deja cinci copii atunci când l-a întâlnit pe tatăl lui Ştefan, Bogdan al II-lea. Acesta din urmă ar fi fost un copil nelegitim, „din flori” cum se zice în popor, iar tatăl său era Alexandru cel Bun.

În 1449, Bogdan al II-lea devine domnitorul Moldovei. Maria Oltea fugea din Moldova în 1451, după ce Bogdan al II-lea era ucis. Ea se călugărea şi deceda 13 ani mai târziu. Este înmormântată la Suceava, la mănăstirea Probota, iar pe piatra ei funerară, care a fost descoperită de către arheologi la înceoutul secolului al XX-lea, scrie: „Roaba lui Dumnezeu Oltea, mama domnului Ștefan Voievod, a murit la anul 6973 (1464), noiembrie 4”.