>
Ianis și Elena Hagi se pregătesc de cea mai importantă zi din viața lor: ceremonia religioasă și petrecerea cu clasă care va avea loc la Domeniul Știrbey Vodă. Cei doi nu au lăsat nimic la voia întâmplării, ci au stabilit din timp în cele mai mici detalii cum va arăta ziua cea mare. Atenție sporită au acordat și meniul, despre care a vorbit Chef Orlando Zaharia, unul dintre cei care se ocupă de preparatele cu care vor fi răsfățați invitații lor.
Ianis și Elena Hagi promit un eveniment de neuitat. În bucătărie se fac deja pregătiri pentru nunta care va avea loc mâine, 14 iulie. Cei doi vor avea peste 500 de invitați. Mirii și-au dorit ceva special și în ceea ce privește meniul, iar Orlando Zaharia a dat câteva detalii despre preparatele de la nunta lor.
Cei care se vor asigura că totul este așa cum și-au dorit mirii din punct de vedere al meniului sunt jurații de la Chefi la cuțite. Orlando Zaharia a declarat că Ianis și Elena Hagi au vrut ceva deosebit, așa că, pe lângă prepatele alese cu mare grijă pentru invitați, spre final, va fi și o stație de burgeri.
Facem un sos barbeque pentru stația de burgeri pentru că vom avea și o stație de burgeri care va fi după ce vom servi toate preparatele. Va fi o stație de burgeri foarte frumoasă afară. Vor da foc la grătar, o să fie minunat (…) Dacă observați, există câte o zonă pentru fiecare, fiecare face câte o parte pentru că meniul este atât de premium încât necesită maximă atenție”, a spus Orlando Zaharia pentru spynews.ro
O armată de oameni lucrează ca totul să fie așa cum au visat mirii, iar vedeta serii din punct de vedere al meniului se anunță a fi peștele. Au ales biban, marinat cu lime, portocală și ulei de măsline.
Cat despre prețul meniului, chef Orlando Zaharia n-a dezvăluit nimic, însă din informațiile noastre, un astfel de festin depășește 1000 de euro/persoana.
Orlando Zaharia spune că totul este tratat cu mare atenție, așa că una dintre măsurile pe care au decis să le ia legate de meniu este de a trata ușor diferit țelina. Pentru că face parte din categoria alergenilor, a fost pusă separat fața de legume.
„Țelina o avem separat. O să întrebați de ce o avem separat. Țelina este un alergen și îl tratăm ca atare și cum acolo sunt legume, putea să fie și țelina, dar o facem aici pentru că este alergen și trebuie tratată ca atare. Când spun premium, este premium de la cap la coadă. Câți oameni muncesc… Aș putea spune că de la 30 am pierdut numărul și mă refer la bucătărie. Sunt cred că peste 100 de oameni cel puțin”, a mai spus Orlando Zaharia.