>
Ceaiul de muşeţel este vindecător în diverse probleme şi afecţiuni, iar florile acestei plante au multiple proprietăţi vindecătoare, conţinând vitaminele esenţiale B1 şi C, acizi organici, glucide, minerale şi ulei eteric.
Dacă vreţi ca ceaiul de muşeţel să aibă cel mai puternic efect, atunci va trebui să îl culegeţi imediat ce florile i se deschid, iar după recoltare, le uscaţi la umbră, pe o hârtie albă. În aşa fel, muşeţelul îşi va păstra beneficiile curative undeva la doi ani din momentul recoltării.
După cum am spus, ceaiul de muşeţel are o mulţime de proprietăţi asupra organimsului, aşa cum sunt cele antiinflamatoare, antiseptice, antispasmodice şi analigezice, tratând colicii, febra sau diareea. Este un bun calmant pentru sistemul nervos, asemenea ceaiului de tei, diminuând iritabilitatea şi agitaţia şi favorizând somnul liniştit. Medicii avertizează, însă, asupra efectelor supradozajului şi va trebui să îl consumaţi cu moderaţie.
Este foarte util pentru sănătatea pielii, fiind utilizat cu succes şi în cosmetică. Muşeţelul îţi va calma ochii obosiţi, alergiile sau cearcănele şi va trebui să aplicaţi 2 pliculeţe de ceai la temperatura camerei pe pleoapele ochilor şi îşi va face efectul dorit. Totodată, dacă veţi face infuzie cu ceai de muşeţel regulat veţi reuşi să trataţi deja cunoscutele şi enervantele probleme ale tenului, cum sunt acneea, eczemele sau iritaţiile. Dacă aveţi o piele sensibilă, atunci tot ceaiul de muşeţel este cheia, fiind un bun calmant şi emolient.
Pe lângă efectele sale benefice, ceaiul de muşeţel vă poate şi dăuna, dacă nu îl consumaţi aşa cum trebuie. Persoanele care nu au voie să urmeze tratamente cu anticoagulante trebuie să aibă grijă prin consumul acestui tip de ceai sau chiar să îl evite. Femeile însărcinate nu au voie să consume ceai de muşeţel deoarece acesta le poate declanşa contracţii premature şi chiar naşterea fătului! Atunci când vreţi să urmaţi un tratament naturist pe baza consumului de ceai de muşeţel (nu infuzii aplicate local, ca în cazul tratamentelor cosmetice) va trebui să vă adresaţi în prealabil unui medic.