>
Să aflăm, în primul rând, ce este mușețelul! O plantă erbacee din familia Asteracee, care este denumită, științific, Matricaria chamomilla sau Matricaria recutita. La noi o putem găsi drept romanița, matrice sau romanica. Are multe beneficii pentru organism, între care și pentru podoaba capilară.
Chiar din Antichitate ceaiul de mușețel ameliora diferite probleme de sănătate, cum ar fi cele digestive și reumatice sau pentru ameliorarea simptomelor provocate de iritații sau alte afectiuni ale pielii.
Să mai spunem că mușețelul este utilizat în mai multe feluri: infuzii și ceaiuri, băi cu ceai, inhalații, capsule sau comprimate, extract, uleiuri esențiale, creme, unguente.
Să ne oprim, însă, la beneficiile aduse pentru păr și la utilizările naturale. Și să vă spunem că stimulează creșterea lui, îi întărește rezistența. Cu atât mai mult cu cât părul tău este mai deschis la culoare.
Strălucirea părului! Asta redă, în primul rând, mușețelul. Și scoate în evidență și nuanțele părului. Nu sunt, însă, singurele beneficii pentru podoaba capilată. Mai sunt creșterea părului și întărirea lui. Dar să le luăm, pe toate, pas cu pas!
Baia de soare! Asta va aduce mușețelul, dacă-l folosești, părului tău. Redă strălucirea părului tern grație conținutului său bogat în acid-fenoli, flavonoide, dar mai ales cumarină.
Așa că, dacă ai părul blond sau șaten, mușețelul are, de asemenea, puterea de a-l lumina. Îi dă reflexii aurii foarte frumoase.
Dacă părul are reflexii, atunci folosind mușețelul acesta îi va reînvia nuanța acestora.
Iar pentru părul alb-cenușiu, folosirea mușețelului va stimula culoarea.
Proprietățile antiseptice ale mușețelului va favoriza creșterea părului prin curățarea tuturor celulelor moarte și a altor murdării prezente, în special pe scalp.
Iar foliculii care se curăță de impurități vor putea respira mult mai bine. Astfel, părul va crește mult mai repede și, în același timp, mai puternic.
Părul deteriorat și lipsit de rezistență se poate trata cu ceai de mușețel. Îmbogățit cu uleiuri esențiale, mușețelul va hrăni și repara părul deteriorat. Așa că, după o cură cu mușețel, părul va arăta mult mai bine, iar vârfurile vor fi mai puțin despicate.
Iată pașii care trebuie făcuți atunci când începem să preparăm ceaiul de mușețel: