Camellia sinensis este planta care produce atât ceai negru, cât şi ceaiul verde, care se diferenţiază mai departe în funcţie de procesul de oxidare ales, înainte de uscare. Acesta se regăseşte în China şi India şi conţine antioxidanţi care ajută împotriva cancerului, a bolilor de inimă şi asupra altor afecţiuni cronice.
Ceaiul verde este mai bogat în ECGC, un flavonoid care ajută împotriva radicalilor liberi şi se prepară prin ţinerea la abur a frunzelor de ceai, nimic mai simplu.
Acesta conţine antioxidanţi care previn cancerul de sân, de plămâni, stomac, pancreas şi de rect, arde grăsimile şi ţine colesterolul sub control reducând totodată şi riscul de dezvoltare al bolilor neurologice, precum Alzhaimer sau Parkinson, precum şi reducerea riscului de infarct miocardic. Ajută la menţinerea sănătăţii sistemului nervos şi a creierului şi reduce nivelul de stres, având o aromă moderată, amăruie.
Ceaiul negru se produce prin fermentarea frunzelor sale de ceai, ceea ce îi conferă un conţinut mai ridicat în cofeină, fiind o foarte bună variantă de înlocuire a cafelei. Este foarte util şi în cazul fumătorilor pasivi, deoarece acesta protejează plămânii în cazul în care aceştia sunt expuşi la fum de ţigară şi scade totodată riscul de infarct miocardic.
După cum am mai spus, diferenţa dintre cele două tipuri de ceai se face în timpul procesului de oxidare. Mai exact, frunzele ceaiului se iau în ambele cazuri din Camelia Sinenis şi dacă vreţi să obţineţi ceai verde, trebuie să le treceţi imediat prin abur. Atunci, se va opri fermentarea şi va rezulta astfel un produs stabil, uscat, care are rolul de a distruge eniznele ce vor descompune pigmenţii din frunza, care îşi va păstra culoarea.
La ceaiul negru, după ce frunzele sunt mărunţite, nu se mai încălzesc la aburi, ci sunt direct mărunţite, iar acestea se vor usca direct în acest mod, fără a se mai oxida. Atunci, frunzele sale vor căpăta o culoare închisă, dar şi o aromă mai intensă.
