A vorbi corect în limba română nu este o însuşire cu care se poate lăuda toată lumea. Este o virtute, care ar trebui să ne caracterizeze pe toţi. A scrie şi a vorbi corect gramatical ţine de o educaţie gramaticală minimă şi dacă aţi uitat cunoştinţele acumulate în şcoala generală aveţi acum prilejul să vă reamintiţi. Vom discuta astăzi despre cuvintele polisemantice şi modul lor de utilizare.
Cuprinsul articolului
Cuvintele polisemantice sunt acele cuvinte care au rolul de a îmbogăţi lexicul une limbi. În cazul nostru, limba română este îmbogăţită prin cuvintele polisemantice şi termenii noi, împrumutaţi din alte limbi. Cuvintele pot ajunge să capete mai multe sensuri şi ajungem în punctul care se numeşte polisemantism.
Polisemia este, mai exact, particularitatea unui cuvânt de a avea mai multe sensuri, ce vor deriva din sensul de bază, dar care capătă alte nuanţe. Există, deci, o legătură între sensurile sale. Cuvintele care se folosesc în limba română sunt, de cele mai multe ori, polisemantice, adică au mai multe sensuri.
Ştim şi noi deja că expresiile din limba română au mai multe înţelesuri, de aceea le folosim atent şi cu grijă, atunci când vrem să spunem ceva, pentru a ne asigura că nu transmitem, de fapt, cu totul altceva.
În acest sens, vă dăm câteva exemple:
A mers pe jos până la şcoală.
Maşina merge foarte bine, nu sunt probleme.
Merge să mănânci şi lapte.
Am făcut clătite, vrei şi tu să mănânci?
Când am făcut să mâncăm şi a văzut ce e în farfurie, a făcut feţe feţe.
Îi plac foarte mult copiii, dar nu vrea să facă unul acum.
E doar vina ta, tu m-ai făcut să o comit.
M-a făcut fraieră fără vreun motiv.
Şi-a făcut pantalonii pe comandă, la croitor.
Mi-am prins rochia cu un ac de siguranţă.
Degeaba glumesc eu, că el nu se prinde.
Ai mers tu repede, dar te-am prins din urmă.
I-am zis gura! şi a tăcut.
S-a dat cu ruj pe buze, uite ce gură frumoasă are acum.
A spus toate prostiile şi uite că a intrat în gura lupului.
Am alergat prea mult, acum iau şi eu o gură de aer.
David Popovici şi-a bătut propriile recorduri, este un campion în adevăratul sens a cuvântului.
A bătut vântul şi ploaia.
A bătut cu grindină şi ninsoare.
Mama a spus că mă bate dacă nu sunt cuminte.
Pune-ţi o pălărie în cap, că bate soarele.
Au bătut la fotbal, ce fericire.
A alergat de-i bate inima să-i sară din piept.
Mare atenţie, nu încurcaţi niciodată cuvintele polisemantice cu omonimele. Ambele se referă la cuvinte care au mai multe semnificaţii, dar sunt cu totul diferite, dacă ne „uităm” mai bine la ele. În primul rând, polisemia se referă la cazul în care există mai multe sensuri pentru un cuvânt, în timp ce omonimia este existenţa a două sau mai multe cuvinte, care se prounţă şi se scriu la fel, dar care au sensuri diferite şi origini diferite, la bază. Aici se trage linia şi se face diferenţa, de fapt, între cei două termeni diferiţi, căci aşa sunt cuvintele polisemantice faţă de omonime, total diferite.
Ca un bun exemplu în acest sens, cuvântul broască este un omonim, deoarece are aceeaşi formă şi înţelesuri total diferite, care nu derivează unul din celălalt. Ne putem referi la broasca de la uşă ori la broasca ce face oac-oac 🐢
