Cătălin Ștefan Ion sau Cheloo de la Paraziții, este unul dintre cei mai cunoscuți soliști de hip-hop. Cheloo a intrat în industria muzicală la sfârșitul anilor 90.
Acesta, împreună cu ceilalți doi membri ai trupei Paraziții, au un istoric bogat și plin de evenimente. Prima piesă înregistrată de Cheloo și colegii a fost realizabilă după aceștia și-au vândut blugii. Aceștia au făcut acest lucru pentru a face rost de bani.
„Ne-am vândut blugii şi cu banii am făcut prima piesă pe 13 septembrie 1994, Înjur, trasă pe o casetă audio reînregistrată şi cu o copertă făcută cu colaje din ziare. Reacţia a fost pe măsura materialului: slăbuţă”, spunea Cheloo.
Paraziții au avut primul concert la Balul Bobocilor de la liceul Spiru Haret. Primii bani serioși din muzică au fost făcuți în aprilie 1995 atunci când au reușit să cânte în deschiderea concertelor Wu Tang Killa Beez şi 50 Cent.
Cheloo a urmat cursurile Liceului de Arte Nicolae Tonitza din Capitală. Potrivit declarațiilor lui Cheloo, a fost dat afară din liceul de arte. Controversatul solist al muzicii din România a declarat că nu și-ar fi dorit să ajună niciodată pictor.
„Un bărbos într-un halat albastru, plin de ulei, care făcea trei tablouri pe care nu le-ar fi vrut nimeni”, a spus Cheloo.
Potrivit bestmusic.ro, Cheloo a afirmat că dacă nu s-ar fi apucat să când hip-hop, i-ar fi plăcut să cânte punk.
Vedeta a fost criticată în momentul în care a acceptat să lucreze în televiziune, fanii acuzându-l că și-a încălcat principiile. Totuși, acesta nu a ascultat de gura rea a lumii și a continuat să fie jurat la Antena 1.
Aparițiile sale televizate au fost remunerate cu sume mari de bani. Doar pentru sezonul iUmor difuzat în 2017, acesta a primit 10.000 de euro, cu 3.000 de euro mai mult decât colegul său, actorul Mihai Bendeac.
Chiar dacă nu ar mai apărea la iUmor, Cheloo nu ar duce lipsă de bani. Acesta are o casă de discuri care poartă numele de 20 CM RECORDS. Casa de discuri a promovat de-a lungul timpului mai multe nume precum Bitza, Spike, Guess Who și Zekko, Nimeni Altu, MarkOne și Arssura, aceștia aducând un venit financiar satisfăcător lui Cheloo.