>
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este cea mai importantă instanţă judecătorească din România, a cărei competenţă este de a judeca recursuri în interesul legii. Tot ICCJ are grijă ca celelalte instanţe judecătoreşti din România să se supună legii.
Este localizată pe strada Batiştei nr 25, din Bucureşti, şi a fost fondată în 1861. Judecătorii de aici au salarii uriaşe, aşa cum probabil v-aţi fi şi aşteptat, judecând după faptul că este instanţa judiciară supremă de la noi din ţară.
Cel mai mare salariu din cadrul ICCJ este cel al preşedintelui, care primeşte un salariu de bază lunar în valoare de 29.663 lei, la care se adaugă şi sporul de pentru munca în condiţii grele, vătămătoare ori periculoase în valoare de 8.899 lei. Mai mult, acesta primeşte şi o indemnizaţie lunară de 950 de lei pentru titlul ştiinţific de doctor.
Vicepreşedintele ICCJ are un salariu de bază de 29.269 lei, plus sporuri de 8.871 lei şi indemnizaţia de 950 lei. Nu toţi angajaţii din cadrul ICCJ iau acest bonus de 950 de lei, ci doar cei care deţin titlul de doctor, iar în această categorie intră preşedintele de secţie, jduecătorii, magistraţii, magistratul asistent şi magistratul asistent şef. Sporurile de risc se acordă tuturor angajaţilor, însă suma diferă în funcţie de încadrarea fiecăruia, aşa cum este şi normal.
Un judecător de la ICCJ are un salariu lunar de 26.250 de lei şi un spor de condiţii grele de 7.875 lei, în timp ce un prim magistrat asistent încasează 24.150 lei şi un bonus în valoare de 7245 lei.
Citeşte şi:
Vacanța judecătorească de-a lungul anului. Când începe și cât durează
Model de antecontract pentru vânzarea-cumpărea unui apartament. Ce clauze există și ce taxe trebuie să plătești
Cel mai mic salariu din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în au cei care lucrează ca îngrijitori. Aceşia iau 3.537 lei din salariul de bază, la care se adaugă 253 de lei pentru munca în condiţii periculoase.