Gabriela Dinu Știri 28.03.2022 08:56

Ce salarii au inspectorii Direcției Generale Antifraudă din cadrul ANAF

Ce salarii au inspectorii Direcției Generale Antifraudă din cadrul ANAF

Direcţia Generală Antifraudă Fiscală este o organizaţie din cadrul ANAF care se ocupă cu diverse activităţi de inspectare din punct de vedere fiscală pentru a identifica şi combate frauda fiscală.

Cu scopul de a-şi îndeplini atribuţiile, angajaţii de la DGA din cadrul ANAF conlucrează cu mai multe insituţii cu scopul de a-şi realiza sarcinile anterior amintite.

Cât câştigă lunar angajaţii de la DGA, din cadrul ANAF?

Pentru a înţelege mai bine cu ce se ocupă angajaţii acestei institutţii vă vom prezenta o serie de sarcini pe care aceştia le îndeplinesc în fiecare zi, conform antifraudă.ro:

  • organizarea de controale inopinate şi incrucişate la distribuitorii angro cu atestat, având în vedere tendinţa antrepozitarilor autorizaţi de a înfiinţa prin persoane afiliate societăţi comerciale cu unic scop distribuirea produselor accizabile obţinute în cadrul antrepozitului fiscal de producţie;
  • intensificarea controalelor la antrepozitele fiscale de producţie produse intermediare, având în vedere diferenţa foarte mare între accizul datorat pentru aceste produse (51,08 Euro/hl produs) şi accizul datorat pentru alcool etilic (750 Euro/hl alcool pur);
  • monitorizarea şi controlul antrepozitelor fiscale de producţie din domeniul prelucrării tutunului şi fabricării ţigaretelor, în vederea corelării importurilor de tutun cu producţia realizată în antrepozitele fiscale autorizate;
  • efectuarea de controale la antrepozitele fiscale de producţie a produselor energetice, în vederea depistării eventualelor sustrageri de la plata accizelor aferente produselor rezultate din prelucrarea reziduurilor petroliere.

În cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală există mai multe joburi, foarte bine plătite, unde angajaţii ajung după ce dau probe de concurs.

Un inspector general câştigă, în funcţie de experienţă, un salariu lunar care se încadrează între 9620 li 11.412 lei. Şeful de serviciu de gradul I va lua 6734 lei, în timp ce managerul public principal poate lua între 5800 şi 6000 lei.

Joburi din cadrul DGA, care aparţine de ANAF, precum şi salariile aferente:

  • expert superior: de la 4000 la 4300 de lei;
  • expert principal: 3200 – 3500 lei;
  • expert asistent: 2400 – 2500 lei;
  • expert debutant: 1854 lei;
  • inspector principal: 3153 lei – 3300 lei;
  • inspector asistent: 2300 – 2500 lei;
  • inspector debutant: 1800 – 2000 lei;
  • inspector antifraudă: 5300 lei;
  • referent asistent: 1700 lei;
  • îngrijitor: 1600 lei;
  • şofer: 2200 lei – 2500 lei.