>
Adrian Țutu a fost primul câștigător al show-ului „Românii au talent”. În 2012, el pleca acasă cu marele premiu, în valoare de 100.000 de euro. După 12 ani, viața i s-a schimbat complet, iar în acest interval nu întotdeauna lucrurile au mers așa cum și-a propus.
Adrian Țuțu a vorbit recent despre viața sa și cum l-a marcat câștigarea concursului „Românii au talent” la vârsta de doar 19 ani.
După o perioadă de stat în București, Adrian s-a mutat în Focșani, orașul natal, unde a încercat să-și urmeze visul, de a avea propriul studio de muzică. Între timp, însă, pașii l-au readus în Capitală, dar cu realizări mai multe.
„Pe plan profesional, am reușit să construiesc propriul studio, Mycrewmusic, unde intenționez să fiu producător muzical pentru mai mulți artiști din industrie. Tot aici am ridicat și un studio foto-video pentru marketing online, lucrez la ceva material, pregătesc niște videoclipuri.
Pe lângă, am dezvoltat și o firmă de personalizat și de design interior, tricouri, căni, tablori, canvas, cărți de vizită etc., alături de cel mai bun prieten din copilărie BEST ÎN TOWN.
Am luat o mică pauză din online o perioadă, ca să le pot face pe toate așa cum îmi doream, dar în perioada asta am lucrat la foarte multe piese, pentru că fără muzică nu pot să stau și chiar dacă platformele de muzică se mișcă mai greu, o să vin cu niște lansări frumoase”, a promis Adrian Țuțu.
Potrivit Libertatea, Adrian Țuțu nu mai este singur, fiind implicat într-o frumoasă relație. Nu a vrut să vorbească despre femeia din viața lui, dar a recunoscut că este iubit și el, la rândul său, împărtășește aceleași sentimente.
„Și pe plan personal am luat multe decizii radicale, pot să spun că m-am așezat, lucru care m-a ajutat foarte mult să mă concentrez mai bine asupra lucrurilor pe care vreau să le fac.
Este altceva când ești iubit și fericit pe plan personal, cel profesional merge mult mai bine!”, a completat artistul.