>
Se pare că relația dintre Alina Sorescu și fostul ei soț, Alexandru Ciucu, rămâne tensionată chiar și după finalizarea divorțului. Deși procesul legal s-a încheiat la sfârșitul anului 2024, cei doi nu au reușit încă să ajungă la un acord final privind custodia fiicelor lor.
Alina Sorescu a dezvăluit că nu mai ține legătura cu foștii socri, deși aceștia au susținut-o de-a lungul mariajului. Potrivit artistei, Alexandru Ciucu ar fi impus această distanțare, interzicând interacțiunea dintre ea și părinții lui.
„Din păcate, nu mai țin legătura cu ei acum, pentru că Alexandru nu ne permite acest lucru. Ei m-au susținut foarte mult în încercarea mea de a face ca lucrurile să meargă. Am făcut tot posibilul ca această relație să funcționeze, încă de dinainte să se nască fetița cea mare, Carolina”, a declarat artista.
Deși divorțul s-a finalizat, custodia celor două fiice, Carolina (11 ani) și Raisa (8 ani), rămâne un subiect în dispută. Alina Sorescu a explicat că, deși a încercat să ajungă la un acord amiabil, procesul este departe de a se fi încheiat.
„Noi venim după trei ani în care am dezbătut în instanță programul fetițelor. Ideal ar trebui să ajungem la un numitor comun. Am încercat să fac tot posibilul, am mers la psiholog, am încercat orice soluție, dar nu pot să trag doar eu în această direcție. Trebuie să fie doi care să facă acest efort”, a spus cântăreața.
După încheierea divorțului, Alina Sorescu a făcut declarații șocante despre căsnicia sa. Ea susține că a fost „umilită, șantajată emoțional și disprețuită” de Alexandru Ciucu. Artista a mărturisit că aceste experiențe au afectat-o profund și că a avut nevoie de sprijinul familiei pentru a depăși momentele dificile.
„Când trăiești într-o permanentă umilință, șantaj, amenințări, jigniri, ajungi să crezi că nu ești în stare să faci lucruri. Mi-a luat ceva timp să înțeleg ce mi se întâmplă, dar am avut norocul să fiu susținută de familia mea”, a spus Alina.
Un alt subiect sensibil între cei doi foști soți a fost stabilirea pensiei alimentare pentru copii. Deși Alexandru Ciucu și-a declarat venituri lunare de doar 807 lei, instanța a stabilit o sumă considerabil mai mare pentru pensia fiicelor sale.
În ciuda procesului îndelungat și a dificultăților întâmpinate, Alina Sorescu încearcă să-și continue viața, concentrându-se pe cariera sa muzicală și pe creșterea fiicelor sale.