Cosmin Seleși și-a deschis inima și a discutat sincer despre afecțiunea cu care se luptă de ceva vreme. Chiar dacă pe micul ecran îl vedem mereu zâmbitor, prezentatorul a traversat o perioadă complicată și a avut nevoie de terapie pentru a se recupera.
Cosmin Seleși a subliniat că, deși acum se află într-un moment pozitiv al vieții și se simte echilibrat, parcursul până aici a fost departe de a fi simplu. Actorul a mărturisit că anxietatea l-a însoțit timp de mulți ani, iar procesul de vindecare a fost lung și plin de obstacole.
Prezentatorul a descris această etapă ca pe o luptă cu stări greu de controlat, nopți nedormite și momente în care, deși în fața celorlalți părea că totul este în regulă, în interior se confrunta cu teamă și neliniște. Tocmai pentru că a trecut prin astfel de experiențe, a decis să își spună povestea, în speranța că va fi de ajutor celor care se confruntă cu probleme similare.
Cosmin Seleși consideră că persoanele care trec prin anxietate se simt adesea neînțelese și singure, motiv pentru care a vrut să le transmită că există soluții și că această perioadă poate fi depășită. El spune că propria experiență este dovada că, în timp, lucrurile se pot îmbunătăți.
„Salutare, oameni dragi! Astăzi vreau să vă vorbesc despre ceva ce nu se vede la televizor, pe scenă sau în pozele cu zâmbetul pe buze. Vreau să vă vorbesc despre anxietate. Este o realitate cu care mă confrunt de câțiva ani încoace. Vă scriu aceste rânduri dintr-un punct extrem de bun și de pozitiv al vieții mele. Sunt bine, iar asta îmi dă o energie fantastică. Însă, tocmai pentru că privesc lucrurile cu detașare acum, știu și respect enorm cât de greu, lung și sinuos a fost acest drum.
„A fost o luptă reală cu noduri în gât, cu nopți nedormite și cu momente în care mintea îți joacă feste, deși din exterior pare că le ai pe toate sub control. De aceea am simțit să fac această postare acum. Pentru că știu prin ce treceți cei care sunteți chiar acum în mijlocul acelei furtuni. Vă simt, vă înțeleg perfect teama, neputința și singurătatea care vin la pachet cu stările astea. Vreau să vedeți în povestea mea o dovadă vie că există o cale de ieșire și că se poate”, a scris Cosmin Seleși pe rețelele de socializare.
Actorul a vorbit și despre importanța vulnerabilității, pe care o vede ca pe un act de curaj, nu de slăbiciune. Astfel că fiecare persoană ar trebui să își caute echilibrul interior și să nu ezite să ceară ajutor atunci când simte că nu mai poate face față singură.
Totodată, Cosmin Seleși a subliniat că terapia nu ar trebui privită ca un motiv de rușine, ci ca un pas firesc în procesul de vindecare. El îi încurajează pe cei care se confruntă cu anxietatea să aibă răbdare, să aibă încredere că situația se poate îmbunătăți și să acorde mai multă atenție propriei sănătăți mintale.
„Am învățat pe propria-mi piele că vulnerabilitatea este o dovadă uriașă de curaj. Este esențial să învățăm să ne gestionăm singuri aceste stări, să ne căutăm echilibrul în interior și să nu ne mai lăsăm influențați sau destabilizați de factorii externi sau de zgomotul din jur. Și vreau să o spun clar și răspicat, pentru oricine are nevoie să audă asta: nu este absolut nicio rușine să faci terapie! Să ceri ajutor când simți că e prea mult și să lucrezi cu tine sunt adevăratele superputeri.
Dacă treceți prin asta chiar acum, respirați adânc și aveți încredere. Nu e o rușine să nu fii bine mereu, dar se poate trece peste. Aveți grijă de voi și de mintea voastră! Vă îmbrățișez. Doamne ajută!”, a încheiat Cosmin Seleși.
Divorțul de a treia soție e doar vârful aisbergului.