Ioan Davidescu Altceva 06.11.2024 17:30

Ce poveste de viață ascunde Emilia Popescu. „Am o relație specială cu Dumnezeu, deși nu am fost crescută așa”

Ce poveste de viață ascunde Emilia Popescu.

Talentată, extrem de încrezătoare și cu un farmec aparte, Emilia Popescu a făcut și face, în continuare, istorie pe scenele marilor teatre din România. Deși este una dintre cele mai îndrăgite actrițe de la noi, ea preferă să își țină viața privată departe de ochii curioșilor. Nici nu-i de mirare că ne dorim și noi atât de mult să o cunoaște îndeaproape.

Actriță română de teatru, film și televiziune și jurată a emisiunii „Dansez pentru tine”, Emilia Popescu se poate lăuda cu o carieră incredibilă. Ajunsă acum la 56 de ani, artista are de împărtășit numeroase lecții de viață cu publicul larg, mai ales pentru că, după cum mărturisește chiar ea, are o relație specială cu Dumnezeu.

Emilia Popescu a avut parte și de dezamăgiri pe parcursul timpului, iar viața sa nu a fost întotdeauna roz. Chiar și așa, credința a ajutat-o să depășească orice episod negru al existenței sale, iar acum se poate declara o femeie împlinită.