În ţara noastră există o mulţime de plante medicinale cu proprietăţi nebănuite de care tu încă nu ai aflat. Unde se găsesc, cum se folosesc şi la ce sunt ele bune, de fapt, veţi afla din rândurile următoare.
Cuprinsul articolului
În România se găsesc plante medicinale precum Anason, Albăstrea, Arnică, Brânduşă de toamnă, Brusture, Cătină, Ciuboţica Cucului, Coada calului, Coada şoricelului, Gălbenele, Cruşin, Muşeţel, Păducel, Pelin, Roiniţă, Rostopască, Sunătoare, Valeriană şi multe altele. Interesant este faptul că inclusiv medicii le folosesc şi le recomandă pacienţilor utilizarea lor.
Plantele medicinale de la noi din ţară fie sunt cultivate special pentru beneficiile lor, fie cresc în mod spontan, în sălbăticie sau chiar în curţile oamenilor. Acestea sunt utilizate ca remedii şi tratamente în prescripţiile naturiste, atât pentru oameni, cât şi pentru animale. La noi în ţară există, fără doar şi poate, sute de plante medicinale, dar noi le vom aminti pe cele mai puternice şi utilizate dintre ele. Multe dintre plantele despre care vom vorbi în rândurile care urmează sunt inclusiv ocrotite de lege la noi în ţară.
Este o plantă medicinală erbacee, aromatică, ce înfloreşte pe timp de vară, în perioada iunie – septembrie, iar proprietăţile sale sunt în cazurile în care aveţi nevoie de un produs antispasmodic, diuretic, tonic, vermifug sau galactogen, adică favorizează secreția de lapte). Anasonul este prescris chiar și în astenie, migrenă, amețeală, tuse, reumatism, dureri gastrice, flatulență, spasme intestinale, dureri menstruale.
Creşte în România în zonele unde sunt forme de relief ca dealurile sau câmpiile, ajung la maturitate în luna iulie şi florile sale sunt utilizate cel mai mult. Acestea au o durată de viaţă cuprinsă între 1 şi 2 ani. Albăstreaua este un bun diuretic, calmant, antiinflamator, astringent, emolient, precum şi bacteriostatic. Totodată, florile de albăstrea se mai utilizează şi în cazurile de conjunctivită ori de inflamaţii ale ochilor sau pleoapelor.
Se regăseşte la altitudini înalte, în zonele de munte sau păşuni. I se mai zice şi carul pădurilor, carul zânelor sau cujdă. Are flori de culoare galben aurii şi doar acestea au proprietăţi benefice. Aceasta acţionează foarte bine ca antiseptic şi inflamator, este utilizat pentru vindecarea rănilor, a entorselor, contuziilor, vânătăilor, insomniilor, a accidentelor vasculare precum şi în cazul ulcerului varicos.
Atenţie, vorbim despre o plantă toxică, ce produce o astfel de substanţă, care este utilizată doar în medicină, sub atentă supraveghere! Doar seminţele se folosesc, iar acestea sunt recoltate doar după ce au ajuns la maturitatea lor deplină, fapt care se întâmplă în luna august. Seminţele lor se deosebesc de toate celelalte prin nuanţa deosebită, având capsule de culoare albă, cu o uşoară tentă de brun înspre vârful lor.
Această plantă medicinală creşte în zonele de câmpie sau de munte, având rezistenţă sporită la condiţiile extreme de vreme şi temperatură. Din brusture se foloseşte doar rădăcina în scop medicinal, care este transformată în pulbere sau în extract. Brusturele este un bun diuretic, depurativ, sudorific, antitumoral, hepatoprotector, antioxidant, antimutagenic şi vindecă afecţiunile de piele. Vorbim despre eczeme, acnee şi seboree, care vor fi ameliorate odată ce această plantă este utilizată. Tot brusturele este folosit şi în afecţiunile renale, dar şi în gută sau reumatism.
În continuare vom vorbi despre una dintre cele mai cunoscute şi utilizate plante de la noi din ţară. Aceasta creşte în zonele muntoase, precum şi pe nisipuri, pietrişuri litorale şi creşte sub forma unor tufişuri lungi. Fructele de cătină sunt utilizate de specialişti, fiind pline de vitamina C, E, K, F, dar şi complexul de vitamine B.
Efectul cătinei este de antioxidant, emolient, depuartiv, antiinflamator, cicatrizant, citoprotector, imunostimulator. Cătina se prepară în special cu miere şi se consumă şi în cazurile de răceală, viroză, pojar, unele afecţiuni gastroduodenale, urticarii, virozele respiratorii, afecţiunile oculare, precum şi în caz de ulcer gastric.
Vom vorbi în continuare despre o plantă medicinală care se regăseşte în zonele de dealuri şi munte, ale căror flori şi frunze au multiple proprietăţi benefice şi utilizări. Aceasta este un bun antispastic, emolient, diaforetic, sedativ, cicatrizant, calmant şi sudorific şi este folosită cu succes în cazurile de tuse, gripă, astm bronşic, cefalee, migrene, nevralgii, pneumonie, disfuncţii gastrointestinale, boli cardiace sau tulburări nervoase.
Este iarăşi o plantă foarte răspândită în România, dar care se mai regăseşte şi în întreaga Europă sau Statele Unite. Creşte în zonele mlăştinoase şi medicii o recomandă cu precădere în cazurile de boli renale, artrită, ulcere hemoragice, tuberculoză, combaterea celulitei, hemoragii interne sau externe, boli de reumatism, detoxifiere sau chiar obezitate. Are şi uz extern în cazurile de degerături, cicatrizarea rănilor, vindecarea contuziilor, combate transpiraţia excesivă a picioarelor şi crampele musculare şi ajută în tratarea osteoporozei şi a ulcerului gastro duodenal.
Vom vorbi în continuare despre o plantă medicinală cunoscută la noi în ţară, care este răspândită pe solurile aspre cu păşuni. Vă puteţi întâlni cu ea chiar şi pe marginea drumului, însă. Aceasta are efecte nebănuite asupra cazurilor de enterocolite, enterite, afecţiuni digestive, colici abdominali, boli diareice şi este un bun tratament al hemoroizilor. Aceasta se recomandă şi în cazurile de spasme musculare, aciditate gastrică şi este un bun calmant al durerilor.
Greu de crezut că nu a auzit deja toată lumea despre aceste plante medicinale, care se găsesc în grădini, drumuri sau parcuri. Florile lor sunt cele care se utilizează în scop terapeutic şi înfloresc din luna mai până în luna septembrie. Din florile de gălbenele se fac uleiuri, creme, dar se consumă şi sub formă de ceaiuri, care se consumă ca atare sau se fac diverse spălături. Gălbenelele calmează durerile menstruale, tratează plăgile din diverse zone sau care se vindecă destul de greu, infecţiile de piele, arsurile şi înţepăturile de insecte.
Este o plantă medicinală ale cărei fructe se folosesc drept laxativ şi curativ, utilizarea cruşinului provocând în mod natural eliminarea conţinutului existent pe tubul digestiv. Acesta relaxează musculatura intenstinală şi are inclusiv proprietăţi vermifuge. Fructele de cruşin au astfel acţiuni antioxidante, regenerante şi protectoare asupra organismului, fiind bogate în minerale, vitamine şi acizi graşi.
Poate cea mai populară plantă de tip medicinal de la noi din ţară, se regăseşte pe câmp şi pajişti, dar şi pe locurile cu soare sau terenurile sărate de pe marginile drumurilor. Muşeţelul are o mulţime de acţiuni, dintre care amintim acțiune antispastică, antiinflamatoare, carminativă, antialergică, antiinflamatoare şi se utilizează cu precădere atunci când intervin afecţiunile tractului digestiv, bilă leneşă, balonare, flatulenţă şi eliminarea toxinelor din corp.
Este o plantă medicinală cu care vă veţi putea întâlni chiar şi la marginea drumului, ce creşte spontan. Se folosesc atât florile, frunzele, cât şi ramurile, iar din ele se fac infuzii, tincturi, dar şi pastile, care se folosesc în cazurile de insomnii, oboseală, nevroze cardiace, iritabilitate, hipertensiune arterială și angină pectorală. Planta de păducel are efect vasodilatator, diuertic, hipotensiv, astringent şi este un bun tonic cardiac.
Este o plantă medicinală care adoră umbra şi zonele umede, ce înfloreşte pe final de primăvară şi ale cărori tulpini înflorite şi rădăcini se folosesc pentru tratarea bolilor de piele, a negilor, incterului, constipaţiei şi reumatismului. Rostopasca este un analgezic bun, antispastic şi vasodilatator.
Cu siguranţă aţi auzit de această plantă medicinală, din care se fac ceaiuri şi nu numai. O veţi putea cultiva în propria grădină, dar veţi putea da de ea şi pe păşuni sau la marginea drumurilor din zonele de câmpie sau de dealuri. Aceasta este recoltată pe parcursul lunilor iunie – august şi se ţine la uscat întotdeauna ferite de lumina soarelui. Aceasta se foloseşte pentru tratarea gastritei, a ulcerului gastru-duodenal, enterocolită, hepatită, precum şi hipertensiune arterială, atacuri de panică, stări depresive, insomnii, irascibilitate şi tulburări nervoase.
Este o plantă care creşte într-un mod spontan şi care îşi face apariţia pe solurile umede şi păduri sau în stufărişuri şi pe malurile apelor atât din zonele de dealuri, cât şi din zonele de munte. Această plantă medicinală are acţiuni antispastice, precum şi proprietăţi sedative naturale asupra sistemului nervos şi al celui cardiac.
Se foloseşte în cazul nevrozelor, a insomniilor, ori a tulburărilor ce sunt provocate de menopauză, palpitaţii, colici stomacale sau nervoase.
Este o plantă medicinală care se dezovltă pe dealurile româneşti, dar şi la marginile pădurilor. Aceasta înfloreşte pe timp de vară, în lunile iunie, iulie şi se recoltează de 3-4 ori pe an. Această plantă medicinală tratează colecistul, icterul, ciroza, heptatita cronică virală, anorexia, enterocolita, insuficienţa biliară, hipertensiunea arterială, reumatismul, ameţelile sau diabetul zaharat, având bune proprietăţi digestive, diuretice, antimicrobiene şi antitoxice.
Vă prezentăm în continuare o plantă medicinală care se regăseşte în zonele de munte, cu fructe micuţe, de culoare închisă, albastru spre negru. Fructele sale sunt culese începând cu luna iunie şi până în septembrie şi din ceaiul obţinut pe baza acestor fructe se tratează infecţiile urinare, enterocolitele, tulburările circulatorii periferice, reumatismul dar şi afecţiunile cauzate de reumatism.
Pe lângă toate aceste plante medicinale cu proprietăţi nebănuite, în România se mai găsesc şi altele, care tratează o mulţime de afecţiuni. Acestea sunt: aloe vera, amăreală, chimen, cimbrişor, coriandu, eucalipt, fenicul, frasin, ienupăr, hrean, izmă, lăcrămioară, măceş, mărar, maghiran, merişor, nalbă mare, păpădie, pin, ricin, soc, stejar, tei, urzică, vâsc, salvie sau pătlagină.
