Gabriela Dinu Altceva 20.08.2024 22:30

Ce mare i-a crescut burtica Ancăi Dumitra! Vedeta PRO TV se pregătește să nască

Ce mare i-a crescut burtica Ancăi Dumitra! Vedeta PRO TV se pregătește să nască

Anca Dumitra este pe ultima sută de metri cu sarcina. Cunoscuta actriță din „Las Fierbinți” urmează să devină mămică pentru prima dată și așteaptă cu nerăbdare momentul în care își va strânge bebelușul în brațe. Însă, până atunci, bruneta se bucură de ultimele zile de sarcină și a imortalizat asta într-o ședință foto specială. Vedeta și-a afișat burtica de gravidă, iar fanii au reacționat imediat. 

Anca Dumitra și Manfred Spenider se pregătesc intens de apariția unui nou membru în familia lor. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu un an, iar acum se pregătesc să devină o familie în adevăratul sens al cuvântului. Aceștia vor deveni părinți pentru prima dată, iar emoțiile sunt mari căci doar câteva zile îi mai despart de momentul cel mare. Când va naște Anca Dumitra?

Ce mare i-a crescut burtica Ancăi Dumitra

În urmă cu trei luni, Anca Dumitra venea cu un anunț important pentru fanii săi. Aceasta dădea veștile cele mari și anunța că o să devină mămică. Ei bine, timpul a trecut iar acum actrița este pe ultima sută de metri cu sarcina. Vedeta urmează să nască la sfârșitul acestei luni, în data de 31 august. Evenimentul este așteptat cu nerăbdare, iar actrița abia așteaptă să își țină în brațe bebelușul.

Însă, până va ajunge la momentul cel mare, Anca Dumitra se bucură de ultimele zile de sarcină. Actrița are grijă de ea, se menajează, iar recent a postat câteva fotografii cu burtica de gravidă. Din imagini se vede că sarcina a ajuns aproape de termen, iar fanii actriței s-au grăbit să aprecieze imaginile și să îi transmită gândurile lor bune.

Ce mare i-a crescut burtica Ancăi Dumitra /Foto: Instagram

Se pare că Anca Dumitra a fost o graviduță norocoasă, căci stările de rău specifice femeilor însărcinate nu au chinuit-o prea mult. Primul semestru al sarcinii a fost unul puțin mai dificil, marcat de câteva stări de greață, însă restul lunilor au fost ușoare, iar sarcina nu i-a dat prea mari bătăi de cap.

„Mă simt foarte bine. Nu am nicio problemă, nicio treabă, nicio greață, trimestrul doi. Trimestrul unu a fost un pic dificil, dar nu ceva exagerat, au fost mici grețuri, dar acum totul este foarte bine. Am energie, am poftă de mâncare. (…)

Am fost împreună (n.r. ea și soțul ei la control). Cumva bănuiam ceva, am vrut să am certitudinea, astfel încât am făcut testul. Am zis că țin secret până la ziua lui de naștere, urma să fie în câteva zile. Dar nu am putut, eu de obicei nu prea pot să țin secrete”, declara Anca Dumitra, în urmă cu ceva timp.