Diferența de vârstă nu a fost un impediment în calea iubirii consumate între regretatul actor Adrian Pintea și cea care i-a fost soție, Lavinia Tatomir. Cu ce se ocupă cea care l-a purtat în suflet în anii grei ai văduviei, acum?
17 ani au trecut de la trecerea în neființă a marelui Adrian Pintea, cel care a interpretat roluri memorabile în „Pădureanca”, „Mircea”, „Domnișoara Christina” sau „Iancu Jianu Zapciu”. Văduva monstrului sacru al cinematografiei românești și-a refăcut viața, dar continuă să îl poarte în suflet pe regretatul ei soț.
7 ani a trăit în văduvie Lavinia Tatomir până când s-a căsătorit cu alesul inimii, medicul Laurențiu Cristea, în anul 2014.
În anul 2014, văduva actorului Adrian Pintea își găsea liniștea, după mulți ani petrecuți în singurătate. La momentul respectiv, spunea despre alesul inimii ei într-un interviu acordat ziarului Ring: „Soţul meu este medic rezident anul V, ca şi mine. Este foarte dăruit profesiei, căreia îi dedică mult din timpul şi preocupările sale. Lucrează la Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă, având, deci, o dublă şi foarte grea specializare…
Ca o dovadă de mare iubire şi de înţelegere, Laurenţiu, soţul meu, mi-a propus, ştiind că aşa este mai bine pentru mine, să îmi păstrez numele avut deja (n.r. Pintea), pentru că foarte probabil voi lucra ca medic în sistem privat. M-am afirmat încă de copil fiind ca Lavinia Tatomir, apoi am rămas în conştiinţa publică precum medicul Lavinia Pintea, numele pe care îl am în buletin”.
Se pare că la Craiova și-a găsit Lavinia Tatomir liniștea sufletească după episodul dificil prin care a trecut. Iar în anii singurătății, a rămas fidelă amintirii celui care i-a fost soț. Pe soțul ei l-a descris ca fiind „darul minunat primit de la viață”, mai presus de toate, jumătatea ei, prieteul de suflet, colegul de nădejde.
„La Craiova, cu toată forţa disperării, mi-am recăpătat echilibrul sufletesc. Cum îţi poţi regăsi ancora, temelia, sensul profund al existenţei în afară iubirii? Învăţând să accepţi, să înduri, să înţelegi, să speri. Sentimentul acesta, că nimic din existenţa noastră nu este întâmplător, nu m-a părăsit niciodată, însoţindu-mă întotdeauna, că un şoim pe umăr.
Nu am făcut niciodată parte din categoria femeilor care aleg să trăiască în derivă, evadând sentimental la nesfârşit doar pentru că aşa solicită societatea în goana ei după senzaţional. În toţi aceşti ani ai singurătăţii mele, am rămas devotată total unei amintiri din ce în ce mai estompate a iubirii mele trecute. Chiar dacă în tot acest timp în viaţa mea nu am oferit accesul nici unei prezențe fizice masculine, nu mi-am permis deznădejdea”, a afirmat ea în anul 2014.
