Nu de puține ori Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan s-au atacat destul de dur în spațiul public. În acest context, oamenii s-au întrebat ce fel de relație au cei doi politicieni, ținând cont că formează și o coaliție de guvernare. Recent, liderul PSD a dezvăluit cum se înțelege cu premierul țării, iar răspunsul este surprinzător.
Într-un interviu, Sorin Grindeanu a spus că relația pe care o are cu Ilie Bolojan este una „de lucru”, recunoscând totuși că ar putea fi mai bună decât este în prezent. Totuși, deși relația este strict profesională, social-democratul a dezvăluit că vorbește des cu șeful Guvernului. Grindeanu a declarat că vorbește la telefon cu premierul țării, se întâlnesc față în față iar uneori stau împreună la cafea sau un ceai.
„Vorbim la telefon, și ne întâlnim, și stăm și la o cafea sau un ceai. Mai și mâncăm, câteodată”. Întrebat dacă iese în oraș să ia masa cu colegul din coaliția de guvernare, Grindeanu a spus că „ori la Guvern, că să știți, chelnerii sunt în continuare acolo, ori la Parlament”, conform Știrileprotv.ro.
Liderul PSD a fost întrebat și dacă discută cu premierul despre atacurile dure și dese venite din interiorul PSD-ului, cum ar fi cele ale Liei Olguța Vasilescu la adresa lui Bolojan. Grindeanu a spus clar că nu au astfel de discuții menționând că nici el nu îl întreabă pe premier despre declarațiile exagerate ale unor membri PNL. Potrivit lui Grindeanu, lucrurile se întâmplă în ambele direcții, nu doar într-unul singur.
Sorin Grindeanu a admis că este loc de mai bine în relația lor. Când a fost întrebat cine ar trebui să facă primul pas pentru a o îmbunătăți, șeful PSD a declarat că efortul trebuie să vină din partea amândurora. „Cred că amândoi putem să contribuim la îmbunătățirea relației. Nu e o treabă în care cineva să fie înger și celălalt demon. E loc de mai bine la amândoi”, a punctat Grindeanu.