>
Meseria de arhitect este una dintre cele mai căutate. De altfel, numărul candidaților la o astfel de facultate a fost mereu unul foarte mare, iar nota de intrare, pe măsură. Dar și ”roadele” muncii se pot vedea mai târziu, roade bogate!
Ce face și ce salariu are un arhitect? Referitor la ultima parte, să spunem doar că remunerația unui arhitect nu este fixă. Există un salariu, destul de mărișor, dar bonusurile pe care le primește ridică suma pe care o ia în mână.
Proiectarea este îndeletnicirea de bază a arhitectului, iar pentru asta trebuie să țină cont de mai multe aspecte. „Un arhitect traduce nevoile şi dorinţele oamenilor şi ale oraşelor sau ale societăţilor în soluţii reale, cu ajutorul matematicii”, avea să fie explicația Anei Vișan, marketing manager la BestJobs.
Iar acum este o perioadă foarte bună pentru arhitecți, deoarece domeniul imobiliar s-a dezvoltat mult în ultimii trei ani, date fiind cererile de noi construcții. Astfel, companiile care recrutează în acest moment pentru astfel de poziţii oferă bonusuri de performanţă, traininguri, dar şi posibilitatea de a lucra remote sau hibrid.
Iar de aici până la un salariu bun nu e decât un pas. Așa că un arhitect este remunerat cu un salariu care variază între 800 și 1.500 de euro. Cum spuneam mai sus, acestuia i se adaugă diferite bonusuri, astfel că se poate ajunge la un salariu de 30.000 de lei lunar.
Ce trebuie să știe un candidat la o astfel de meserie? Printre aptitudinile necesare unui candidat pentru o astfel de poziţie se numără cunoştinţele în matematică şi ştiinţe, proiectare, arhitectură şi desen tehnic. În prezent, 859 de posturi vacante pentru poziţia de arhitect sunt disponibile pe platforma BestJobs dintr-un total de 40.000 de anunţuri de angajare active. Cele mai multe joburi sunt disponibile în Bucureşti, Iaşi şi Timişoara.
Arhitectul este remunerat pentru fiecare proiect la care participă. Cât câștigă? Să o luăm pas cu pas.
Fiecare construcție importantă începe cu o etapă de proiectare. Arhitectul este plătit numai pentru etapa de proiectare care, de cele mai multe ori, reprezintă un procent din valoarea totală a proiectului.
Astfel, cel mai mare procent acordat pe plan internațional se învârte în jurul cifrei de 15%, iar în România abia dacă ajunge la 5%. Este, totuși, un procent important, având în vedere că suma totală a investiției este foarte mare, de regulă.
În concluzie, putem spune că arhitectura este una dintre cele mai recomandate job-uri pentru un student român în anul 2022. Industria a început în sfârșit să înflorească și în România, ba chiar cu mai mulți ani în urmă. Ne întâlnim din ce în ce mai des cu persoane care își doresc design personalizat, iar câștigurile nu sunt deloc mici pentru arhitecții talentați și care se mișcă repede.