>
Adriana Iliescu și-a crescut fiica de una singură, cu o pensie modestă, și rare au fost momentele când a acceptat ajutorul celor din jur. Fostul cadru didactic investește în educația fiicei sale, studentă la două facultaăți, ba chiar ar fi dispusă să facă un împrumut bancar, în eventualitatea în care nu reușește să mai acopere cheltuielile de școlarizare din veniturile pe care le are acum.
În ultimii 15 ani, Adriana Iliescu a purtat o bătălie în sălile de judecată, având în vedere dorința ei de a lăsa fiicei sale o moștenire. Conflictul principal se desfășoară în jurul unei case vechi din localitatea Bălcești, județul Vâlcea, care a devenit „mărul discordiei’.
În anul 2004, a început „bătălia’ de la Bălcești – atunci, Adriana Iliescu a moștenit o „centură de teren’ de la părinți. Doar că bucata de pământ ar fi fost vândută de rudele ei, cu partea lor de moștenire. Iar, de aici, a început lupta pentru parcelă – „centura de teren’ era o cale de legătură între casa fostului profesor universitar și drumul principal din localitate. Între Adriana Iliescu și una dintre rudele sale, R. M., a început lupta în instanță. Mama Elizei Iliescu moștenise o casă și 320 de metri pătrați, potrivit cancan.ro.
„Centura de teren’ fusese vândută de rude, la „pachet’ cu alte moșteniri primite de acestea. Este vorba despre o parcelă de 200 de metri pătrați. S-a solicitat anularea actului de vânzare – cumpărare. Mulți ani mai târziu, în 2015, fostul profesor universitar pierduse un proces, fiind obligat să plătească cheltuielile de judecată (800 de lei). Recursul i-a fost respins 3 ani mai târziu, în 2018. Însă, lupta nu s-a terminat nici până în ziua de azi, Adriana Iliescu fiind nevoită să se prezinte, din nou, în instanță, în decembrie 2023
Următoarea ședință a instanței se va derula în data de 14 decembrie 2023, începând cu ora 09:00. Ultima ședință avusese loc pe 9 noiembrie 2023, ora 09:00, cauza fiind amânată,
Conform informațiilor care apar pe Portalul Instanțelor de Judecată, aflat sub guvernarea Ministerului Justiției, există 4 pârâți care apar în dosar, pe materie civilă. Printre aceștia se numără și Primăria Bălcești.
„Eu sper că se vor termina şi că voi câştiga, problema este să se termine în favoarea mea, judecătorii să fie obiectivi şi eu să nu mai fac alte demersuri’, declara Adriana Iliescu, conform Gândul.ro.
Adriana Iliescu, fost profesor universitar, a devenit cunoscută în 2005 când, la aproape 67 de ani, a adus pe lume o fetiță pe nume Eliza. Această realizare a inclus-o în Cartea Recordurilor ca fiind cea mai în vârstă femeie din lume care a născut.
Eliza Maria Bogdana Iliescu, acum o tânără în toată regula, a atins vârsta de 18 ani și este mereu alături de mama ei la fiecare pas. Ea a venit pe lume prin fertilizare in vitro, iar întreaga perioadă de sarcină a fost monitorizată de către Dr. Bogdan Marinescu, directorul Maternității Panait Sârbu (fosta Giulești) de la acea vreme.
Eliza, fiica Adrianei Iliescu, urmează cursurile Facultății de Litere, urmând cariera mamei sale (profesoară). De altfel, este înscrisă și la o a doua facultate, cea de Științe Umane.