>
Există o diferenţă uriaşă între empatie şi simpatie, chiar dacă par să sune şi să arate la fel. Este o problemă de înţelegere şi percepţie pentru unele persoane, dar pe care o vom clarifica din rândurile care urmează.
În primul rând, empatia poate fi rezumată ca fiind capacitatea de a înţelege sentimentele unei alte persoane, adică vom încerca să ne punem în pielea omului respectiv şi să înţelegem o anumită situaţie.
De partea cealaltă, simpatia poate fi rezumată la fel de scurt, adică atunci când îţi pare rău pentru o altă persoană, dar nu vei adopa situaţia din perspectiva lui. Pe româneşte, îi înţelegem situaţia din propria perspectivă şi simpatizăm cu persoana aceasta.
Ambele trăiri şi sentimente reflectă modul în care un individ se poziţionează faţă de o altă persoană. Sunt la bază ambele sentimente care arată încercarea de a înţelege ce trăieşte o persoană, numai că modul în care răspundem la ea este diferit, fiind vorba de două abordări total diferite.
Acum, să vorbim pe larg. Empatia provine de la grecescul empatheia, care înseamnă pasiune sau afecţiune fizică. Este considerată ca fiind abilitatea unei persoane de a înţelege şi a arăt gânduri şi sentimente pentru alte persoane. Iar ca o persoană să simtă compasiune din parte ta trebuie să îi oferiţi o doză de empatie. Psihologii spun clar că empatia este capacitatea de a intra în pantofii altei persoane şi este, poate, definiţia cea mai la îndemână pentru toată lumea şi lesne de înţeles.
Citeşte şi:
Ce înseamnă, de fapt, când visezi un copil mic. Care este adevărata însemnătate
Cele mai frumoase 10 citate despre copii. Sunt complet adevărate
De partea cealaltă, simpatia provine de la grecescul cu acelaşi nume, care reprezintă suferinţă şi pasiune şi este înţelegerea unei persoane din punctul tău de vedere, fără a te pune în situaţia lui.