Ioan Davidescu Altceva 12.02.2025 12:37

Ce avere are Ilie Bolojan, de fapt. Președintele interimar al României are economii în 3 conturi bancare

Ce avere are Ilie Bolojan, de fapt. Președintele interimar al României are economii în 3 conturi bancare

După demisia lui Kalus Iohannis, Ilie Bolojan a devenit președintele interimar al României. Deși acesta se află pe scena politică de multă vreme, până acum nu a fost în centrul atenției și nu mulți sunt cei care știu lucruri despre el. Noul președinte interimar al României nu duce lipsă de resurse financiare, iar declarația sa de avere este impresionantă. De la moșteniri imobiliare la economii semnificative în conturi bancare, Ilie Bolojan le are pe toate.

Înainte de a ocupa funcția de președinte interimar, Ilie Bolojan a fost considerat un nume de bază în politica românească. Cu o carieră de succes în administrație, a fost primar al municipiului Oradea timp de trei mandate și ulterior președinte al Consiliului Județean Bihor. În timpul campaniei prezidențiale, acesta a fost propus ca premier de mai multe partide, inclusiv PNL și PSD. Deși a refuzat această poziție, demisia lui Klaus Iohannis l-a plasat direct în funcția de șef interimar al statului, începând cu data de 12 februarie 2025.

Ce avere are Ilie Bolojan?

Spre deosebire de alți politicieni, averea lui Ilie Bolojan provine în mare parte din moșteniri. Conform declarației sale de avere, acesta deține mai multe terenuri, locuințe și are economii semnificative în conturi bancare.

În 2007, Ilie Bolojan a intrat în posesia unui teren agricol de 20.996 metri pătrați situat în comuna Vadu Crișului, județul Bihor. Tot în aceeași localitate, a moștenit un teren intravilan de 4.043 metri pătrați, ceea ce îi conferă o bază solidă în ceea ce privește proprietățile imobiliare.

Pe lângă terenuri, actualul președinte interimar al României a moștenit și o casă de 100 de metri pătrați în Vadu Crișului. În plus, a cumpărat un apartament de 65 de metri pătrați în Oradea, în anul 2008. De asemenea, Ilie Bolojan nu este un împătimit al mașinilor de lux, dar deține un autoturism de valoare, un Mercedes cumpărat în anul 2017.

Din punct de vedere financiar, politicianul are economii considerabile în trei conturi bancare, cu un sold total de 190.000 de lei, echivalentul a aproximativ 38.000 de euro.

Ilie Bolojan stă bine și la capitolul venituri, făcând bani frumoși de-a lungul timpului. Acesta are un venit anual de 213.000 de lei, la care se adaugă o indemnizație anuală de 15.000 de lei din partea Ministerului Finanțelor. De asemenea, acesta obține un venit suplimentar de 3.120 de euro din închirierea unui apartament.

De menționat este și faptul că Ilie Bolojan a acordat un împrumut de 371.000 de lei (aproximativ 74.000 de euro) către PNL, partid din care s-a suspendat temporar după ce a fost desemnat președinte interimar al României.