>
Gigi Becali, cunoscut astăzi ca patron al FCSB, om de afaceri și deputat, nu s-a născut milionar. Deși provenea dintr-o familie cunoscută pentru creșterea oilor în zona Pipera, începuturile sale au fost modeste.
În anii ’80, după finalizarea liceului, Becali a fost angajat ca lăcătuș-mecanic la Institutul de Cercetare pentru Componente Electronice din Băneasa. A lucrat acolo o perioadă, dar în scurt timp a intrat într-un anturaj influent datorită prieteniei cu Gică Hagi.
În acea perioadă, era cunoscut sub numele de Geli din Pipera și se făcuse remarcat prin aprovizionarea sportivilor cu produse rare la acea vreme, precum carne și iaurt de oaie.
“Nu se lua de el nici Miliția, nici Securitatea, pentru că toată lumea știa că este băiatul lui nea Tase, de la care cumpărau brânză, iaurt și miei.” – a povestit cântărețul Gicu Coadă.
După 1989, Gigi Becali și-a început afacerile importând și vânzând mărfuri din Turcia, precum blugi, țigări și produse de igienă.
“Când alții luau două perechi de blugi, eu aduceam zece TIR-uri pe săptămână. Odată, am venit acasă cu o basculantă de bani.” – își amintește Becali.
Potrivit unor surse, banii familiei și un împrumut de 100.000 de euro de la Gică Hagi l-au ajutat să își dezvolte afacerile.
Cea mai importantă mutare a fost intrarea pe piața imobiliară, unde a făcut tranzacții profitabile, devenind unul dintre cei mai bogați oameni din România.
Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, estima în 2023 că averea lui Becali depășește un miliard de euro.
Astăzi, Gigi Becali este o figură influentă atât în sport, cât și în politică, rămânând unul dintre cei mai cunoscuți oameni de afaceri din România.