În mai 2025, Cătălina Ponor va fi inclusă în International Gymnastics Hall of Fame, alături de alte trei legende ale sportului. Până atunci, însă, își vede de fiecare zi alături de comorile ei, cei doi fii de care se ocupă îndeaproape.
În decembrie 2022, Cătălina Ponor l-a născut pe Vlad, primul ei copil și al soțului său, Bogdan Jianu. În martie 2024, familia s-a mărit cu încă un membru, un al doilea băiețel ce a primit numele Victor. Cătălina s-a adaptat rapid la mult doritul rol de mamă.
De ceva timp, Ponor a început să le arate admiratorilor cum sunt zilele ei de mamă cu doi copii mici. Sesiunile istovitoare de pe bârnă sau de la sol au fost înlocuite cu îmbrățișări mici și sincere, griji nesfârșite și distracție cât cuprinde. Dacă în copilărie ea a fost prinsă cu sportul, acum o trăiește cot la cot cu cei mici.
![]()
VEZI GALERIA FOTO
Cătălina Ponor e activă pe TikTok. Acolo postează scurte filmulețe cu viața ei de familia. Pregătirile pentru grădinița fiilor, momentele când îi hrănește, când se joacă cu ei sau când încearcă să se machieze, deși cel puțin unul îi umple mereu brațele, sunt delicioase. În cadrele de familie apare și soțul Cătălinei, Bogdan Jianu, car și-a luat în serios rolul de tată responsabil, care-și ajută soția.
Și Cătălina, dar și Bogdan sunt topiți după minunile lor. Îi trezesc cu pupici și zâmbete, sunt atenți la nevoile lor și le oferă momente care se transformă în primele lor amintiri, unele prețioase.
![]()
Cătălina Ponor (37 de ani) și soțul ei, Bogdan Jianu (55 de ani), se cunosc din 2005, dar sunt împreună din 2018. În 2020 s-au logodit și doi ani mai târziu s-au căsătorit civil. În vara lui 2023 au făcut nuntă mare într-un cadru de poveste.
Bogdan Jianu, actor și cascador de profesie, l-a avut ca mentor pe Sergiu Nicolaescu, așa că s-a îndreptat către filme și spectacole istorice. Este regizor, cascador, scenarist și actor. Este fenomenal și credibil în rolul lui „Vlad Țepeș”, căci asemănarea este izbitoare. Bogdan Jianu, care este fostul soț al cântăreței Julia Chelaru, a jucat în producții precum „Vine Poliția”, „Hunted”, „Mihai Viteazu”, „Dacii”, „Vlad Draculea” și „Iancu Jianu”. Bogdan și Julia au divorțat în 2017, după 9 ani de căsnicie și 17 de relație.
Cătălina Ponor are un palmares impresionant în gimnastică: 23 de medalii la competiţiile majore: 5 la Jocurile Olimpice (3 aur, 1 argint, 1 bronz), 5 la Campionatele Mondiale (3 argint şi 2 bronz) şi 13 la Campionatele Europene (8 aur, 2 argint şi 3 bronz).