>
Cătălin Bordea are o nouă iubită, iar cei doi au fost surprinși împreună în public. Noua parteneră a comediantului a revenit din vacanță, iar acesta a așteptat-o și a ajutat-o cu bagajul.
Anul 2023 nu a fost deloc unul ușor pentru Cătălin Bordea. După zece ani de relație și opt de căsnicie cu Livia Eftimie, cei doi au divorțat vara trecută.
Mai mult, Cătălin Bordea a primit o altă lovitură atunci când a aflat despre relația dintre Livia și Spike, unul dintre cei mai buni prieteni ai lui, care i-a fost cavaler de onoare la nuntă.
În plus, la începutul acestui ani, Cătălin Bordea și-a pierdut mama. Au fost momente dificile pentru câștigătorul de la America Express, care fost surprins, acum câteva luni, într-un moment în care a clacat.
Deși a mai fost surprins în prezența altor femei după divorț, se pare că juratul de la iUmor nu a ajuns să aibă o relație. Cu toate acestea, lucrurile par să se fi schimbat în viața acestuia.
Recent, actorul de stand-up comedy a fost surprins în prezența unei femei, pe care a sărutat-o în public, în plină stradă. Cătălin Bordea tocmai a adus-o cu mașina de la aeroport, iar cei doi se aflau în fața unei vile, potrivit imaginilor surprinse de Cancan.ro.
Cătălin Bordea a ajutat-o pe aceasta și i-a dat trolerul din portbagajul mașinii. La final, cei doi s-au îmbrățișat și s-au sărutat din nou. Șatena i-a șoptit, însă, comediantului, “Te caut eu!”.
Femeia și-a luat bagajul și a mers spre alee, către casă, acolo unde era așteptată de o prietenă. În tot acest timp, Cătălin Bordea a fost în mașină și a urmărit-o cu privirea pe cea care se pare că este noua lui iubită.
Dar cine este, însă, noua parteneră a fostului concurent de la America Express? Potrivit sursei menționate, numele său este Elena Ardeleanu și tocmai a revenit de la Dubai. De altfel, și Cătălin Bordea a fost în Dubai, dar s-a întors de acolo cu câteva zile înainte.
De curând, Livia Eftimie a postat o imagine alături de Spike, însă Cătălin Bordea a spus că nu se mai lasă afectat de aceste lucruri. Comediantul a revenit recent din vacanța în Dubai, acolo unde s-a bucurat de momente plăcute.
După întoarcerea din vacanță, acesta a spus că este foarte ocupat și că a început să muncească imediat după ce s-a terminat vacanța.
“Nu mă uit… Am mult de lucru și nu am loc de ăștia doi în gânduri. M-am întors din vacanță și am intrat direct în treabă a doua zi. Câte două filmări pe zi, repetiții, contracte noi, multă apă și mai nou diamante. (…) Am fost în Dubai. Și m-am întors cu bijuterii cu diamante.
Se pare că îmi plac, mai nou. (…) Am mâncat salată de roșii, am citit, m-am copt la soare și am înveselit cămile. Am mers în Dubai pentru că am vrut să mă plimb cu motorul prin deșert… Și pentru că e foarte cald și îmi place tare”, a declarat Cătălin Bordea pentru Cancan.