>
Nicolae Tonitza a fost un pictor român, născut pe 13 aprilie 1886 în Bârlad, România. A mai fost şi caricaturist, litograf, gravpr, ceramist, grafician şi cronicar de artă. A murit pe 27 februarie 1940, la Bucureşti.
Nicolae Tonitza s-a născut într-o familie normală, fiul al Anastasiei şi al lui Neculai Tonitză, care au mai avut pe lângă el alţi patru copii. Tonitza a urmat şcoala primară de băieţi nr 2, iar în 1902 pleacă din Bârlad la Iaşi pentru a urma gimnaziul, acolo unde îi cunoaşte pe Leon Viorescu şi Ştefan Dimitrescu.
Pleacă în Italia în 1903, într-o excursie a studenţilor, iar la întoarcere zugrăveşte biserica din Grozeşti. Se înscrie la Academia Regală Bavareză de Arte Frumoase din Munchen, intrând chiar la clasa profesorului Hugo von Haberman. Se întoarce la Bucureşti şi ia parte la tot felul de expoziţii, cunoscând oameni care îl vor ajuta pe viitor în cariera sa.
Trăieşte restul zilelor la Bucureşti, iar în 1939 devine grav bolnav. Pe 26 februarie 1940, acesta se stinge din viaţă, iar lucrările sale ajung să fie expuse la Salonul Oficial şi la expoziţia Luna Bucureştilor.
Vorbind despre opera lui Tonitza, vom întâlni o mulţime de nume cunoscute, tablouri de care cu siguranţă că aţi mai auzit. Catrina, Little Girl, Portret de Copil, Fetiţă cu batic înflorat, Girl in white, Turk Women in Balcic, Mangalia Beach, tatar Women in Balcic, Omul unei lumi noi, Good night, Three Brothers, Coadă la pâine, Katiuşka lipoveancă, Iris and Lilies, Venice Girl, Children’s Room, Lady with veil, Self Portrait, Copil în rose, Seine at Courbevoie, Coadă la pâine, ulei, Fetiţa pădurarului, Two sisters, Clematis Red Flowers, Iarna în Bucureşti, Breton woman, Mama şi copilul, Little Tatar Girl, Spanish Woman, Cina copiilor, Balcic Corner.
Cel mai scump tablou creat de Nicolae Tonitza este Fetiţa cu fundiţă roz, care s-a vândut pe 30 martie 2023 pentru suma de 110.000 de euro, în cadrul unei licitaţii care a fost organizată de Artmark. Lumea circului a fost evaluat între 90.000 şi 160.000 de euro, dar încă nu a fost vândut. Alte picturi pe care s-au luat bani frumoşi la licitaţii sunt Elisabeta Doamna în biroul său (77.500 de euro), Trei fraţi (75.000 de euro).